103 tineri sportivi români vor căuta gloria olimpică la FOTE

Cei mai tineri campioni ai României se pregătesc de primul mare examen din viața lor. Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) va avea loc la Baku, în Azerbaidjan, în perioada 21-27 iulie. Cei 103 ”tricolori” vor concura în nouă sporturi și au ca obiectiv câștigarea a 8-10 medalii.

„Obiectivul propus de către federaţiile care vor avea sportivi la Baku este de a obţine în jur de 8-10 medalii. Eu zic că e un obiectiv realist, sperăm să îl depăşim, mai ales că la această ediţie s-a înregistrat un număr record de participanţi. Vom fi prezenţi și cu două echipe naționale, cele feminine de handbal şi de volei”, a declarat secretarul general al COSR, George Boroi la Izvorani, la prezentarea oficială a delegaţiei României care va participa la FOTE.

Gabriel Burtănete va fi port-drapelul României la FOTE

Sportivii români vor concura la cea de-a 15-a ediție a FOTE (21-27 iulie) la atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal, natație, judo, lupte, tenis și volei. Purtătorul de drapel al delegației noastre va fi gimnastul Gabriel Burtănete, recent medaliat cu aur la Campionatul Mondial de juniori. La întreceri participă sportivi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

Dacă la celelalte sporturi prezențele românești la startul FOTE sunt deja tradiționale, voleiul are un loc aparte, deoarece se află la prima participare la această competiție în ultimele ediții. Calificate după ocuparea locului 5 la Campionatele Europene Under 17 de anul trecut, voleibalistele noastre își doresc o medalie.

Sportivii olimpici romani sunt prezentati intr-o ceremonie cu ocazia plecarii la FOTE 2019 de la Baku, eveniment desfasurat in cadrul Complexului Olimpic Sidney 2000 de la Izvorani, vineri 19 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Noi ne-am făcut planuri mari. Este o competiție grea, sunt echipe foarte bune, dar vom merge acolo, vom da tot ce avem mai bun și sperăm într-un loc foarte bun”, a declarat Francesca Alupei, una dintre cele mai valoroase jucătoare ale echipei noastre. Deși nu are decât 16 ani, ea a debutat deja la naționala de senioare, acolo unde a fost titulară în meciul care a adus calificarea României în Golden League, prima divizie valorică a voleiului continental.

Francesca Alupei: Sfaturile primite de la părinți m-au ajutat cel mai mult

The Olympic Games gold medal remained in Romanian hands for third the Olympic Games when Constanta Burcica (R) and Angela Alupei (L) pushed the German and Netherland pairs into the silver and bronze medal places. Romania’s Constanta Burcica and Angela Alupei win gold in the women’s lightweight double sculls. Athens, 22 August 2004

Fiica marilor campioni de canotaj Angela și Dorin Alupei, Francesca vrea să ducă mai departe gloria olimpică a familiei. ”Noi vom încerca să ajungem și la Jocurile Olimpice mari cât mai repede posibil. Sper ca la ediția din 2024 să reușim acest lucru”, spune cea mai înaltă sportivă din delegația României,

Francesca Alupei. Ea are o înălțime de 1,91 m și care recunoaște că faptul că părinții ei sunt foști mari campioni a ajutat-o foarte mult în obținerea performanțelor sportive: „Mai mult decât rezultatele lor m-au ajutat experiențele și sfaturile lor, pentru că acum ei mă ajută enorm prin asta. Prin sfaturi, mereu mă ridică și mă ajută să merg înainte, să continui”, a mai spus Francesca. Adolescenta a fost completată de mama ei, dublă campioană olimpică la canotaj, în 2000 și în 2004. ” Îmi doresc enorm să ajungă la Jocurile Olimpice. Pentru că e o șansă unică pentru sportivi și ce se întâmplă acolo nu se întâmplă nicăieri la altă competiție„, a declarat Angela Alupei.

Până vor ajunge însă la Jocurile Olimpice, cei mai valoroși tineri sportivi din Europa fac cunoștință cu spiritul acestei competiții la FOTE. Ei au simțit deja ce înseamnă fiorul olimpic la prezentarea oficială a delegației oficiale a României, care a avut loc vineri la Izvorani, și care nu a diferit cu nimic de prezentările loturilor olimpice de seniori făcute de COSR înaintea Olimpiadelor. Francesca Alupei a mărturisit că deja au cuprins-o emoțiile gândindu-se la amploarea competiției la care va juca săptămâna viitoare: „Până acum nu am avut emoții, nu m-am gândit exact cum o să fie. Dar acum, după toată toată această prezentare, recunosc că m-am emoționat, mi-am dat seama că de fapt e mult mai important decât credeam eu. Totuși, acest lucru nu mă va afecta în timpul jocului„.

Angela Alupei: Nu regret că Francesca face volei, nu canotaj

Prezentă la ceremonie, mama voleibalistei a recunoscut că ceea ce a văzut a făcut-o să retrăiască fiorii anilor în care cucerea titlu după titlu în canotaj:

„M-au răscolit destul de multe emoții, pentru că îți readuci aminte prin ce ai trecut. Apoi, realizezi și emoțiile copilului și satisfacția enormă pe care o simți în momentul în care îl vezi într-un grup atât de frumos și de important, a declarat Angela Alupei. Aceasta spune că nu regretă că fiica ei nu i-a călcat pe urme în canotaj: „Probabil cineva a avut grijă acolo sus și a îndrumat-o către un sport superb, din punctul meu de vedere, dar și care i se potrivește. Nu zic că sportul nostru, canotajul, nu e un sport frumos, dar ținând cont că de el te apuci un pic mai târziu ca vârstă, în jur de 13 ani, deja pentru ea e un pic cam târziu pentru canotaj. Dar nu am nici un regret, important este că face sport și mă bucur enorm că a ajuns să facă la nivelul acesta. Și sper să urce”, a încheiat campioana olimpică din 2000 și 2004.

Alexia Căruțașu: Vreau să ajung la Jocurile Olimpice pentru mama și pentru tata

Dar Francesca nu e singura fiică de mari sportivi care face parte din naționala de volei a României. Alexia Căruțașu, căpitanul formației, este fata foștilor baschetbaliști Andreea și Virgil Căruțașu. Una dintre cele mai bine cotate jucătoare din Europa la vârsta ei, Alexia (16 ani) este convinsă că echipa pe care o conduce din teren va face o figură foarte frumoasă la această competiție: „Cu siguranță avem toate emoții, dar o să trecem peste ele și totul o să fie bine. La FOTE vom avea o grupă grea. Primul meci va fi cu Bulgaria, cu care am jucat de foarte multe ori de-a lungul timpului, deja le-am învățat, știm care este stilul lor de joc. Cu Rusia și Ucraina, celelalte echipe din grupă, am mai jucat, de asemenea, și au fost meciuri foarte strânse„, a declarat Alexia Căruțașu.

Tatăl ei, fostul multiplu campion national la baschet și component al naționalei, Virgil Căruțașu, a recunoscut că emoțiile de părinte nu se compară cu nimic: „Cu siguranță simțim emoțiile mult mai puternic din tribună, de unde mergem și le susținem, cum am făcut-o de la începutul carierei la națională. Avem emoții mult mai mari. Ele probabil le dau la o parte și le uită imediat, dar noi acolo suferim și plângem pentru ele. Așa le-am simțit și ca sportiv, a declarat Virgil Căruțașu.

El nu a ajuns niciodată cu naționala la Jocurile Olimpice, dar Alexia i-a promis că va face în viitor tot ce depinde de ea pentru a deveni prima reprezentantă a familiei la cea mai importantă competiție a sportului mondial: „Îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice pentru amândoi, și pentru mama și pentru tata. Vreau să duc eu acest vis mai departe, să fac tot ce se poate pentru asta”, a încheiat Alexia.

Sportivii olimpici romani sunt prezentati intr-o ceremonie cu ocazia plecarii la FOTE 2019 de la Baku, eveniment desfasurat in cadrul Complexului Olimpic Sidney 2000 de la Izvorani, vineri 19 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *