Dan Petrescu: „Nimeni de la federație nu m-a căutat de un an de zile”

Tehnicianul campioanei României, Dan Petrescu, a infirmat orice zvon cu privire la o eventuală numire a sa pe banca echipei naționale, susținând că nu a fost căutat de nimeni de la federație de un an de zile.

Antrenorul a declarat că cel care va prelua naționala trebuie să fie dedicat primei reprezentative.

„De obicei în viaţă ai ce meriţi. Dar bine că mai avem o şansă. Cel care antrenează echipa naţională trebuie să fie doar la echipa naţională.

Cei de acolo trebuie să decidă ce e bine pentru fotbalul românesc. Eu am contract aici şi nimeni nu m-a căutat de la federaţie într-un an de zile”, a spus Dan Petrescu, la o conferință de presă.

Oficialii FRF au menționat în mai multe rânduri că pe lista pentru înlocuirea lui Cosmin Contra se află Dan Petrescu, Gică Hagi și Mirel Rădoi.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8