Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania a obținut biletele pentru Final Four-ul Cupei României, chiar dacă a pierdut confruntarea disputată miercuri, 15 ianuarie, în deplasare, cu BC CSU Sibiu, scor 78-77 (16-24, 25-22, 13-17, 24-14), dar avantajul din tur a fost suficient pentru calificare.
Startul partidei a găsit-o pe CSU Sibiu mai motivată, în timp ce Darko Planinic a strălucit pentru U-Banca Transilvania. Pivotul croat a adus primele șase puncte ale noastre. Sibiul l-a avut însă în formă pe Steward. În prima instanță, clujenii au egalat la 12, apoi Karlo Zganec a desprins- pe U-BT la la 12-14. Nandor Kuti a intrat pe teren plin de energie și a zguduit panoul cu un slam-dunk, 14-22. În sfertul secund, Donatas Tarolis a înscris un coș cu evitarea inelului, 22-29. Ulterior, Kuti și-a ajutat echipa să încheie repriza în avantaj.
Revenită pe parchet, U-Banca Transilvania a făcut spectacol. Kuti i-a servit o pasă perfectă de alley-oop lui Tarolis, 43-52. Același Tarolis a mers până în coș pentru un slam-dunk de excepție, 43-58. Sibiul nu a fost de acord cu desfășurarea partidei și a arătat o altă față. Falker a impresionsionat în defensivă, apoi Tohãtan a scăpat adesea pe contraatac. Același jucător a distanțat-o pe CSU la 70-63, moment în care Artis Ate a ieșit la rampă. Letonul a înscris coșuri de la mare distanță, tabela indicând 77-75. În cele din urmă, U-BT Cluj a egalat Karlo Zganec, dar victoria le-a aparținut gazdelor, însă calificarea a fost a clujenilor.
Declarații
„A fost un meci la fel ca toate pe care le disputăm împotriva Sibiului. A fost o dispută fizică, poate prea fizică, lăsată uneori peste limita regulamentului. Țin să îi felicit pe băieți pentru că am câștigat categoric lupta la recuperare. Este extrem de greu să reușești așa ceva împotriva Sibiului. Din păcate, am pierdut multe mingi. Am avut 19 mingi pierdute în total, iar cele mai multe s-au produs când am jucat fără Kerron Johnson și Patrick Richard. Sper că Richard a suferit o accidentare ușoară. În perioada cât ei au lipsit, am avut multe turnover-uri care s-au transformat în puncte.
Ei au marcat 25 de puncte după mingile noastre pierdute, ceea ce este enorm de mult. Mă bucur că am rămas în meci chiar și când au avut ei 10 puncte. Ne-am luptat să obținem o victorie pe care cred că o meritam. Consider că trebuia să primim două libere la final. Au fost două momente importante. Unul la aruncarea lui Artis Ate care a aterizat pe piciorul unui adversar. La a doua fază, cred, la cald, că meritam două libere la recuperarea lui Nandor Kuti. Nu este cel mai important aspect, contează că am reușit să ne calificăm în Final Four. Avem obiectivul să câștigăm Cupa României”, a declarat antrenorul principal, Mihai Silvășan.
Următorul joc oficial pentru U-BT Cluj-Napoca va fi sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 19:00, în BT Arena, cu Steaua București.
Foto: Krisztian Bucsi