Eduard Novak a încheiat Campionatul Mondial de Paraciclism pe Velodrom cu o nouă medalie! După ce a punctat în toate probele la care a participat, singurul campion paralimpic din istoria României s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul general și a cucerit astfel o nouă medalie de bronz.
Eduard Novak a obținut nu mai puțin de trei medalii la Campionatului Mondial de Paraciclism pe Velodrom (30 ianuarie – 2 februarie), competiție ce a avut loc în Canada, la Milton. După bronzul cucerit în proba de 1km contratimp și argintul în proba de 4km urmărire individuală, Novak a urcat pe poziția a treia la general la finalul competiției.
Clasamentul a fost alcătuit pe baza punctelor obținute în cele patru probe în care a luat startul.
Președintele Federației Române de Ciclism s-a clasat pe locul al 7-lea în proba de 200m sprint, în vreme ce cursa de scratch a încheiat-o pe poziția a patra.
În 2019, Eduard Novak (43 de ani) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Paraciclism pe Șosea de la Emmen (Olanda).
Bifează la Tokyo a cincea participare la JO
Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. La Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, a câștigat medalia de aur în proba de urmărire pe pistă și pe cea de argint în proba de contratimp pe șosea. La ediția de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe șosea. La Tokyo, Eduard Novak va bifa cea de cincea participare la Jocurile Paralimpice.