Managerul general al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a vorbit în conferința de presă după remiza albă cu CFR Cluj, de la Cluj, despre viitorul sportului românesc, lipsa infrastructurii și a stadioanelor, precum și de lipsa de finanțare.
Despre meciul cu CFR
„Noi am încercat să ne schimbăm jocul foarte repede, să jucăm mai direct, nu mai puteam fiindcă terenul arăta cum arăta, dar am încercat să facem față la tactica CFR-ului.
Știm că CFR-ul a controlat tot timpul ritmul și intesitatea jocului, dar noi cred că am stat bine, nu am făcut greșeli multe, cu toate că au avut și ei ocazii și puteau să înscrie, noi am avut o ocazie, asta e, bine că ne întoarcem cu ceva pozitiv acasă, viața nu stă într-un meci, într-o zi, a fost o oportunitate pentru noi și atât am putut.
Trebuia să ne adaptăm la tot jocul lor, au dominat tot meciul, ei stau mult mai bine ca noi în teren, Dan a folosit cred eu lotul care îl va folosi și joi.
Astăzi am arătat că știm să și luptăm, am încercat, dar eram conștienți că CFR-ul e o echipă puternică, greu de bătut și în fața căreia nimeni nu a câștigat la ei acasă. Cred că am făcut un meci bun, ne-am apărat bine, iar în atac cât am putut” , a declarat Hagi în conferința de presă după meciul cu CFR.
Despre CFR – Sevilla
„Joi va fi alt meci, am vorbit și cu Dan, e o echipă puternică, nu va fi ușor, dar eu văd că CFR-ul are șanse, cred mult în Dan, el poate să găsească tactica care trebuie, jucătorii se vor autodepăși. Le-am urat baftă și sper să facă un rezultat extraordinar pentru că ei sunt un exemplu pentru noi. CFR-ul ceea ce a făcut anul acesta e un exemplu pentru România, pentur echipele românești. Să te duci în Europa, să treci grupele, să te duci în primăvara euroeană, la bugetele pe care le avem și la ce puțin se susține sportul, e o performanță extraordinară, fantastică, să ajungi în primăvara europeană”, a precizat Hagi.
Apelul lui Gheorghe Hagi cu privire la lipsa de finanțare a sportului – „Multinaționalele să bage 1-2% în sport, cultură sau sănătate și apoi o să avem altceva„
„Nu pot să înțeleg de ce din 90 când a venit Revoluția și s-a globalizat totul, de ce noi românii am ajuns să avem bugetul cel mai mare, 12 milioane, și Real Madrid să aibă 1 miliard, sau Barcelona, Bayern Munchen. Ce s-a făcut greșit în această perioadă greșit de am ajuns atât de jos?! Atât vă spun tuturor, public, ca să reflectăm cu toții, pentru că nu e normal așa ceva. O țară bogată din toate punctele de vedere și puternică în Europa, să ajungă după 30 ani ca o echipă să aibă un buget de 10-12 milioane euro și să ne lăudăm că ce mare buget avem.
Asta nu înseamnă finanțare sportului, asta nu înseamnă un lucru construit bine din toate punctele de vedere. Trebuie să creezi brand, să știi să vinzi bine și trebuie să construiești. La noi în schimb din contră s-a distrus totul. S-a distrus, să împărțit și atunci veniți dvs. media și ne certați, ne spuneți ce să facem noi, dar avem bani să facem?!
Eu știu că sunt multinaționale în România care iau de la 1 miliard în sus. Dacă s-ar investi bine în sport și presa o să crească, depindeți de un segment social care are un rol important în societatea românească. Dacă nu, e greu să mai găsim mentalitatea aceea pe care o pomeniți dvs. peste tot. Păi cum să avem mentalitate, jucătorul e păstrat, ai bani să îl ții, creezi performanță? Totul pleacă de la identitate, să poți ține pe cineva cât mai mult, automatismul vine lucrând împreună.
Ajungem ca vecinii să ne ia jucători și o să ne ia mai mulți, eu am zis-o că așa o să fie, poate mai grav. Ce trebuie pentru sportul românesc? Ce să îți trebuiască, finanțare. Surse de finanțare, stadioane, infrastructură, dar nu se scrie niciodată. Reședințele de județ primăriile și consiliile județene să renoveze stadioane. 42 de județe. Au trecut 30 ani…
Multinaționalele să bage 1-2% în sport, cultură sau sănătate și apoi o să avem altceva, pentru că ele sunt branduri foarte mari și o să construiască ceva, vor fi organizate foarte bine. De aceea Madridul, Barcelona, Bayern Munchen, Milan, caută brand și vând, produc, au sponsori, parteneri. Au suporteri, stadionul trebuie să fie full, cum era pe timpul meu în 70-80, eu așa am crescut. De aceea România a făcut performanță înainte pentru că stadioanele erau pline. Se câștiga campionatul la +2, cu 32-34 puncte, eu am trăit lucrurile astea, cu 32 de puncte. Ca să câștigi afară era greu.
Pentru mine fundamental sunt aceste două lucruri, infrastructura și de ce nu s-a făcut nimic, oamenii nu au cum să vină la stadion dacă nu arată bine, trebuie să aduci familiile la stadion. Să vină la stadion copilul, soția, bărbatul, familia. Așa se face un suporter, care devine pe viață, îl fidelizezi, el vine și contribuie. Bravo celor de la Dinamo, felicitări, nu știu cât au dat și cât or să mai dea, bravo lor că au făcut asta”, a fost apelul lui Gheorghe Hagi.