Antrenorul Universității Cluj, Costel Enache, s-a declarat mulțumit de aportul elevilor săi după victoria cu 4-1 obținută pe terenul formației Turris Turnu Măgurele. Acesta a susținut la finalul jocului că organizarea jocului a fost bună, elevii săi și-au creat multe ocazii, iar atitudinea jucătorilor a fost bună.
Pragmatic, Enache a ținut să calmeze euforia echipei sale după meci, susținând că mai e mult de muncă, iar locul 2 de acum e doar de conjunctură.
„Stim ca nu putem fi perfecti, iar astăzi a fost un meci in care trebuie să scoatem în evidență lucrurile pozitive. Cel mai important a fost atitudinea jucatorilor, am avut o organizare bună, ne-am creat foarte multe ocazii și e bine când văd echipa că își dorește și e foarte unita. Suntem pe 2, dar e de conjunctură şi mai avem mult de muncă, campionatul e foarte strâns, mai avem multe meciuri până la final, iar echipele sunt echilibrate și trebuie să fim atenți. Ar fi o naivitate să tratăm lucrurile doar pe moment”, a spus antrenorul clujenilor, Costel Enache, la Disport, după meci.
