Deplasare dificilă pentru CFR Cluj la Sfântu Gheorghe

Etapa a doua a play-off-ului Ligii 1 le aduce față în față pe CFR Cluj și pe Sepsi OSK, în prima etapă intermediară din această perioadă. Cele două echipe vin după rezultate favorabile în meciurile din prima etapă.

CFR este în formă mare după triumful din Supercupă, elevii lui Edi Iordănescu învingând clar pe Academica Clinceni în prima etapă din play-off cu un scor de neprezentare.

Cu toate acestea cea mai mare problemă a clujenilor este faptul că fructifică foarte puține ocazii dintre cele pe care le creează. Meciul contra ilfovenilor a fost un exemplu în acest sens, feroviarii întrecându-se în ratări enorme din fața porții în prima repriză. Doar o super-reușită a lui Păun a deblocat tabela, care într-un final a arătat un meritat scor de 3-0.

Covăsnenii formează una dintre cele mai solide echipe din Liga 1. Pe tot parcursul sezonului regulat formația lui Leo Grozavu s-a aflat în zona play-off-ului și nu a avut emoții în privința terminării în primele șase.

Campioana egalurilor cu 16 remize din 31 de meciuri jucate, Sepsi are o formă recentă fluctuantă în care s-au înregistrat rezultate bune cu FCSB și Craiova însă și o înfrângere cu 0-2 la Arad cu UTA, respectiv un egal alb cu Gaz Metan acasă.

În ultimele 6 partide de campionat disputate între cele două echipe CFR a câștigat 4 dintre ele iar celelalte două s-au terminat la egalitate. De la promovare, echipa din Sf. Gheorghe nu a reușit să învingă niciodată actuala campioană a României.

CFR este ușor favorită în acest meci însă nu va fi unul ușor, clujenii având probleme mai mereu pe acest teren victoriile de aici fiind în mare parte la limită.

Edi Iordănescu despre gestionarea acestei perioade și despre adversarul de mâine: 

Gestionarea timpului este provocarea momentului. Calendarul este cum este, extrem de comprimat, avem câte două zile între jocuri, sunt și deplasări la mijloc. Este și situația din lot cu foarte mulți absenți care ne apasă și nu ne permite să alegem așa cum ne-am dori să apelăm într-o formă mai accentuată la acel sistem de rotație.

Este și media de vârstă pe care toată lumea o cunoaște și nu mai este nimic de ascuns aici. Din păcate pentru noi, sunt momentele în care staff-ul tehnic poate să intervină cel mai puțin.

E vorba de regenerarea mentală la care lucrăm, dar și fizică acolo unde depinde foarte mult de mijloacele pe care le avem, de staff-ul medical dar nu în ultimul rând, depinde și de profesionalismul și responsabilitatea băieților care știu că e una înaltă.

Nu mă mai aștept la niciun meci ușor. Vorbim de play-off, vorbim de cele mai bune echipe. Sunt jocuri extrem de dificile, 9 finale pentru noi. Sigur e o deplasare foarte grea din toate punctele de vedere.

Multe concluzii se pot trage de pe urma rezultatelor lui Sepsi dimpotriva echipelor din play-off. Un club foarte bine organizat pe care în cunosc foarte bine, o văd pe Sepsi ca pe o viitoare candidată la titlu”.

Daniel KEREKES

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8