Naţionala de volei feminin a României şi-a aflat programul pentru grupa de la Cluj-Napoca din cadrul Campionatului European din vara acestui an, potrivit doarvolei.ro.
Selecţionata tricoloră urmează să deschidă grupa D, cu un meci împotriva Turciei. În acelaşi timp, ultima apariţie în BTarena le va avea în prim plan tot pe românce, într-un duel cu Ucraina.
Alături de România, în grupa D, ce se desfăşoară în BTarena, sunt repartizate Turcia, Suedia, Finlanda, Ţările de Jos (Olanda) şi Ucraina.
Turneul final va avea loc între 18 august și 4 septembrie. Pe lângă România, grupe sunt organizate în Serbia, Croaţia şi Bulgaria.
Miercuri, 18 august
20.30 ROMÂNIA – Turcia
Joi, 19 august
16.00 Suedia – Finlanda
19.00 Țările de Jos – Ucraina
Vineri, 20 august
17.30 Finlanda – Țările de Jos
20.30 Turcia – Ucraina
Sâmbătă, 21 august
17.30 Finlanda – Ucraina
20.30 ROMÂNIA – Suedia
Duminică, 22 august
17.30 Turcia – Suedia
20.30 Țările de Jos – ROMÂNIA
Luni, 23 august
17.30 Ucraina – Suedia
20.30 Turcia – Finlanda
Marți, 24 august
17.30 Țările de Jos – Turcia
20.30 ROMÂNIA – FInlanda
Miercuri, 25 august
17.30 Suedia – Țările de Jos
20.30 ROMÂNIA – Ucraina
Foto: Vasile Manu
