„Șumi-Show” după victoria lui CFR Cluj în prima etapă, împotriva nou-promovatei FC U Craiova 1948. Săgeți spre „haterii” din studiourile TV – VIDEO

CFR Cluj a început cu dreptul noul sezon competițional al Ligii I, cu o victorie pe teren propriu în fața unei nou-promovate, FC U Craiova 1948, scor 3-2 (2-2), iar antrenorul Marius Șumudică a fost extrem de euforic la finalul partidei. Acesta și-a lăudat elevii pentru evoluție și a trimis câteva săgeți spre cei care critică la televizor jocul campioanei României.

„Tot nebun s-a terminat meciul într-un final. Sunt foarte mulțumit și îmi felicit jucătorii, după două goluri când au ajuns cred că de două ori au ajuns la noi în careu din faze faze, din cornere, luăm aceste goluri pe lipsă de responsabilitate, au avut tăria să o ia de la început, să dominăm teritorial acest joc, să ajungem acolo de nu știu câte ori, să avem un penalty clar ca lumina zilei, nu am văzut în viața mea, cum și FCSB a avut ieri un penalty ca lumina zilei, iar dacă nu vom implementa acest sistem VAR avem de suferit. Astăzi a fost un penalty cât casa la Camora, eu nu am văzut în viața mea așa ceva.

Nu se poate așa ceva, adică eu mă chinui să îi duc acolo, să ajungem în careu și pe urmă ce să-i spun lui Camora? Păi ce să-i spun lui Camora când îl ia cu fulgi cu tot și nu i se dă penalty, ce să-i spun, să îi reproșez ceva? Am luat mingea de la noi din teren și o ducem până acolo. Eu m-am săturat de fotbalul ăsta <lungă și pe a doua>, eu nu sunt genul ăla de antrenor să îmi facă jucătorii mei bătături pe șiret că dau numai mingi lungi, nu sunt ăla. Eu am fost atacant și încerc să îi duc acolo, să jucăm un fotbal plăcut. Ce este mai plăcut decât să îi aplaude lumea la sfârșitul meciului pe jucători, chiar și la 2-2 când au ieșit la pauză și mie să îmi scandeze numele. Le mulțumesc din suflet suporterilor, simt ceea ce înseamnă un fotbal frumos și o să fiu adeptul 4-3, 3-2, nu sunt adeptul la 1-0, mie îmi place când dai cu zarul să vină 3-2, 4-3, suntem ca la table, 1-0 nu există”, a declarat Șumudică la conferința de presă după partida cu Craiova 1948.

Săgeți pentru „haterii” CFR-ului din studiourile TV

Șumudică și-a declarat atașamentul pentru fanii lui CFR Cluj și le transmite celor care critică campioana României că nu ar juca prea frumos că CFR joacă un fotbal foarte bun.

„Iubesc suporterii CFR-ului, voi face tot ceea ce ține de mine ca și ei să mă iubească, dar sunt deranjat că la fiecare meci apar tot felul de oameni prin studiouri care comentează și critică jocul CFR-ului. Oameni buni, treziți-vă, CFR joacă un fotbal foarte bun în momentul de față, e adevărat că avem probleme la momentele fixe, pe anumite lipsuri de responsabilitate, dar CFR-ul joacă, iar acești băieți minunați merită aplaudați fiindcă jucăm din două în două zile. Azi am jucat doar cu doi titulari sau trei dacă l-aș pune și pe Arlauskis. Și care și-au făcut treaba. Noi suntem o familie.

Și încă ceva, oameni buni, că tot scrieți numai negativ de Șumudică. Păi pe Șumudică a doua repriză îl duce bibilica, îl duce pe Păun în partea stânga, îl aduce pe Petrila în partea dreaptă, centrează Păun și marchează Petrila. Ce înseamnă asta? Fler de antrenor. Astea sunt ale mele oricum și cu lipsă de modestie trebuie să le vedeți și pe astea și să le scrieți, nu numai să analizați părțile negative, analizați și părțile pozitive ale acestor jucători, care se chinuie pe căldurile astea insuportabile, joacă din două în două sau trei zile și ajungem printr-o construcție elaborată să avem o sumedenie de ocazii. Știți cât a avut CFR-ul astăzi? Vă spun eu. Peste 120 de atacuri dintre care 89 periculoase, cred că e destul de bun. Dar să stai în studio și să te plătească ăia cu 80-10-150 de euro la toate televiziunile și să îl iei la mișto pe Șumudică e ușor”, a declarat Șumudică.

Nu m-a surprins cu nimic Craiova

„Craiova nu m-a surprins cu nimic, am luat două goluri la faze fixe, nici nu au ajuns în careu, să fim corecți. Am vorbit și cu Mutu după meci, l-am felicitat, am dat mâna, dar mi-a zis, Șumi e diferența mare în condițiile în care eu am jucat cu nouă jucători care nu au făcut parte din primul 11 și nu au fost titulari nici în Supercupă, nici în Bosnia. Ușor ușor jucătorii au crescut, sunt bucuros pentru Tahiri că a marcat, sunt bucuros pentru Deac care duce 90 de minute, acest băiat este admirabil, incredibil, cum poate să ducă din două în două zile, iar asta înseamnă viață profesională și viață de familie, eu îl felicit. Sunt alături de ei, îi iubesc, îmi felicit jucătorii fiindcă astăzi au făcut un meci extraordinar din punct de vedere al sacrificiului și al dorinței de victorie”, a mai declarat Șumudică.

VIDEO

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8