Pe Andrei Borcea l-am cunoscut la un pub din Focșani, închis între timp, la fel ca multe altele din țară, din cauza lipsei clienților din această perioadă pandemică. Lucra acolo ca barman-ospătar, dar el nu se plângea de acest lucru, ba mai mult se simțea fericit și îi făcea o mare plăcere să discute cu clienții din interior. Aceeași plăcere a avut-o și cu mine și am aflat la acel moment că până să ajungă să lucreze în acest domeniu, a fost aproape să obțină centura neagră la karate și că a participat la mondialele de “cheerleading” (n.r. majorete).

Totul pleacă de la bullying

Andrei Borcea are 21 de ani și s-a născut într-o comună apropiată de orașul Panciu, cunoscut în mod special pentru spumantul produs și mai puțin pentru traiul modest al oamenilor de acolo. Presat de bullying în școala generală, fiind mai mereu jignit și bruscat de colegii mai mari de școală, a dorit cu tot dinadinsul să fie mai încrezător în forțele sale și  să dețină o tehnică de autoapărare în fața agresorilor.“La început îmi era foarte frică de confruntările directe pentru, că bullying-ul în școala generală a fost unul imens. Pe atunci colegii mai mari mă jigneau foarte mult și mă agățau în cuie sau mă loveau. Ajungeam acasă și mă întrebam de ce îmi fac mie asta?”. Astfel, a decis să facă primii pași spre Karate, la 11-12 ani, relativ târziu pentru un sport care presupune inițierea de la o vârsta 6-7 ani, la dojo-ul din Câmpuri. Andrei s-a arătat ambițios încă de la primele antrenamente și a început să petreacă în sala de sport suplimentar câte 3-4 ore, pentru a avansa și a recupera din timpul pierdut. Karatele are în componența sa mai multe ramuri, principalele fiind kata, care presupune reacția rapidă a mișcării, în cel mai scurt timp de la comandă, și kumite, care înseamnă lupta corp la corp cu adversarul. El a fost mai atras de kata, pentru că își putea arăta sentimentele și se simțea mult mai încrezător pe această ramură, însă primul concurs l-a avut la kumite, ramura de care îi era cel mai teamă.

“La prima luptă, am dat peste un adversar cu vreo 20-30 de cm mai înalt decât mine. Eram un piticot în comparație cu el și simțeam că paralizez în ring. N-am avut timp de reacție și mi-am luat un picior în cap de-am leșinat. Când m-am trezit din leșin, m-am simțit foarte bucuros că m-am bătut pentru prima dată în ring, chiar dacă am pierdut.”

Pentru prima centură, Andrei s-a antrenat intens, câte 3-4 ore pe zi timp de 5 luni și a trecut prin 3 probe dificile, printre care și kumite. Pentru senseiul care i-a acordat centura la acel moment nu a contat faptul că a pierdut la ultima probă, ci mai degrabă ca lupta să se desfășoare într-un mod curat, asemenea acestui sport, ce presupune onoare și respect. Această reușită a însemnat pentru el o încredere mult mai mare în propriile forțe, dar și o validare a muncii sale, depusă până atunci. Următorii ani au fost plini de merite și distincții pe plan sportiv, dar odată cu începerea liceului timpul a devenit principalul dușman într-un moment în care urma să-și dea examenul pentru centura neagră. Deplasarea de la Panciu la sala de sport din comuna Câmpuri, unde se antrena, devenise din ce în ce mai rară, astfel că pregătirea pentru cea mai importantă distincție de la acel moment a devenit una imposibilă, ca mai apoi să ia decizia dificilă de a renunța la acest sport.

Un nou început

Chiar dacă a renunțat la karate, în liceu au început să i se deschidă și alte porți. Pentru echipa liceului a început să practice handbal și să alerge la crosuri. Într-una din zilele clasei a IX-a, o profesoară din Focșani a venit la liceul său și a implementat un nou sport, cheerleading, cu un concept inedit pentru o țară nefamiliarizată cu acest lucru. Pe Andrei l-a atras de la prima vedere ideea de cheerleader și a participat la preselecție, de care nu a reușit să treacă,” fiind prea plăpând pentru a ridica o fată”. Eșecul nu l-a doborât, ba chiar l-a împins să se autodepășească, iar în  următorul an a luat cu succes preselecția și a intrat în echipa de cheerleader, în  postura de acrobatic (n.r. poziție într-o formație de cheerleader). Părinții lui au fost reticenți atunci când au aflat că băiatul lor va practica un sport de fete și i-au interzis să mai calce în sală pentru a se pregăti, însă Andrei nu i-a ascultat și i-a păcălit în mai multe rânduri, spunându-le că face ore suplimentare la liceu pentru principalele materii. “Când au aflat că fac cheerleading, ai mei, îmi tot reproșau că o să mă îmbrace în fustă și o să-i fac de râs. Pentru ei treaba asta cu majoretele, însemna ca eu să mă îmi iau pompoane și să mă prostesc, strigând « dați-mi un A, B, C, D! Hai Andrei!… »”. În tot acest timp, se antrena din greu cu echipa, pentru a realiza cele mai bune formații și mișcări. Antrenamentele erau mult mai grele decât cele de la karate, existând în orice moment riscul să se accidenteze în timpul unui flip sau a unei formații. Nu s-a simțit niciodată descurajat de faptul că a practicat un sport, considerat de majoritatea persoanelor din jurul său ca fiind unul feminin, ba chiar acest fapt a însemnat  un motiv de mândrie pentru că nu oricine deține skill-urile necesare să execute anumite acrobații.

La primul concurs nu le-a mai putut ascunde părinților faptul că se antrena cu echipa de cheerleading. De această dată nu mai era doar simpla deplasare de la liceu până acasă. Acum erau însumate mai multe ore. Părinții săi nu au fost de acord, iar Andrei s-a întors la antrenament, spunându-le colegilor cele întâmplate. Echipa nu l-a lăsat de izbeliște și a realizat  un clip împreună cu antrenoarea și persoanele care se ocupau de sala de antrenament, în care îi rugau părinții, să-l lase la concurs.

“Primul concurs a fost cea mai mare provocare. Nu am mai putut să le ascund că făceam cheerleading. Nu au fost de acord nici de data asta. Când m-am întors la antrenament, le-am spus colegilor problema mea și s-au gândit să facem un video la modul: « mama lui Borcea, tata lui Borcea lăsați-l să vină la concurs! ». Chiar, voia să vină toată echipa de 30 de persoane la mine acasă.”

De la acel moment, Andrei s-a dedicat în totalitate echipei de cheerleading, alături de care a evoluat atât ca sportiv, dar și ca om. La scurt timp au urmat și performanțele locurile 2 și 3 la campionatul național, în ciuda faptului că bugetul echipei era unul restrâns, iar majoritatea banilor veneau din bugetul propriu. Punctul culminant a fost participarea la două campionate mondiale desfășurate la Viena și Praga, unde rezultatul a fost cu mult peste așteptările echipei, dar și a județului . Simplul fapt că o echipă venită dintr-un oraș de nici 8.000 de locuitori a obținut locurile 8 respectiv 11 la mondialul de cheerleading a surprins atât locuitorii din Panciu cât și echipele din străinătate cu un buget mult mai ridicat decât al lor.

Examenul maturității a însemnat și o pauză de la cheerleading, care s-a dovedit a fi definitivă. În clasa a 12-a a decis să se ocupe de școală cât mai serios, pentru a absolvi examenul de Bacalaureat, dar și pentru a fi admis in Jandarmerie, o slujbă considerată de el a fi una sigură din punct de vedere al salariului și a timpului liber pe care îl putea petrece alături de prieteni sau familie, dar nu și ceea ce dorea să facă cu adevărat. După eșecul de la examenul pentru admiterea la Jandarmerie, Andrei a simțit că trebuie să pornească pe un drum al maturității și a ales să devină barman, o meserie pe care o consideră specială pentru că îi oferă posibilitatea de a afla cât mai multe povești de la clienți și unde poate crea o mulțime de cocktailuri, jucându-se cu băuturile.

“Când am ajuns să lucrez ca barman, mi-am dat seama că iubesc această meserie. Puteam să aflu tot felul de povești de viață de la clienți și să fiu un mic psiholog. În același timp puteam să prepar tot felul de cocktailuri și shot-uri interesante.”

Viața de acum și un viitor plan

Chiar și într-o perioadă pandemică, care presupune mai puține deplasări, Andrei se implică în Focșani, dar și în comunele din jurul orașului în asociații veterinare, unde ajută animalele fără adăpost să-și găsească un cămin călduros și niște stăpâni primitori. De altfel, se declară un iubitor al animalelor, el având acasă nu mai puțin de 4 câini, câte unul pentru fiecare membru al familiei. În viitorul apropiat își propune să se stabilească la București, unde este decis să activeze din nou în cheerleading la cel înalt nivel, la una dintre echipele din capitală.