„U” Cluj și-a prezentat noul echipament cu care va ataca promovarea în Liga 1. Doi sponsori au dispărut, iar câțiva fani sunt nemulțumiți de tricourile din deplasare

Clubul de fotbal FC Universitatea Cluj și-a prezentat recent noul echipament pentru noul sezon competițional 2020-2021 al Ligii a doua.

Fanii sunt nemulțumiți că noul echipament pehtru meciurile din deplasare nu conține culorile alb-negru și critică alegerea culorii roșii a sponsorului.

Noul echipament este marca Adidas, iar chipul regretatului suporter Radu Țenter se regăsește pe tricourile de joc.

Vă prezentăm echipamentul Adidas pentru deplasare al FC Universitatea Cluj, din sezonul 2021/2022, prin care dorim să-i aducem un tribut lui Radu Țenter. Deși, a plecat dintre noi în urmă cu doi ani, Radu va rămâne mereu alături de noi și va fi un simbol pentru tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj, echipa elanurilor nestăvilite.

Suporterul și prietenul Radu Țenter a fost alături de ”U”prin sutele de ore din viaţa sa, în care a dat culoare echipei pe care a iubit-o. El a cântat cu aceeași pasiune tot timpul, la bine și la greu, în momente de maximă fericire și în clipe de cruntă tristețe.

Chipul său va fi prezent pe tricourile de joc, în noua ediție a ligii a II-a, pentru că Radu este ‘Sufletul nostru‘”, a anunțat conducerea clubului.

De pe tricourile de joc au dispărut doi sponsori, UNTOLD și RMB Interauto, ultima firmă fiind deținută de afaceristul Ioan Rus, care a devenit sponsor al echipei CFR Cluj.

Mai mulți fani ai echipei au criticat că echipamentul din deplasare că nu este alb-negru.

Alb si negru e culoarea noastra,acum de ce ne vopsiti ca la CFR? Nu-mi place deloc, sunt o suportera de 65 de ani de ce schimbati culorile noastre, care e in sufletul nostru!„, a declarat o suporteră de 65 ani.

Alb și negru sunt culorile clubului. Rosu este al Superbet-ului. Nu-mi place deloc. Știu că avem nevoie de bani, dar nici să fim slugile lor. Urăsc casele de pariuri„, a comentat un alt fan.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8