După ce a pierdut fără drept de apel în fața celor de la Steaua Roșie Belgrad (1-6 la general) și a ratat calificarea pe rând în grupele Champions League și Europa League, Marius Șumudică ar urma să fie demis de la CFR Cluj potrivit Prosport.ro.
Conform aceleiași surse, pe fondul dezamăgirii înfrângerilor cu Steaua Roșie Belgrad și Young Boys, patronul „feroviarilor”, Neluțu Varga ar fi decis să-i destituie din funcții pe Marian Copilu și Ionuț Ivașcu. Patronul campioanei României s-ar fi supărat pe cei doi și din cauza strategiei de transferuri din acest an, astfel jucătorii aduși nu s-ar fi ridicat la nivelul scontat.
De la venirea lui Marius Șumudică, CFR Cluj a câștigat toate meciurile din campionat, dar a pierdut în fața celor de la Young Boys Berna și Steaua Roșie Belgrad, fapt ce i-a făcut să rateze venituri importante dintr-o calificare în grupele Champions League sau Europa League.