Victorie de vis într-o perioadă de coșmar pentru CFR Cluj. Cu antrenorul cu portarii „principal”, feroviarii i-au dat o lecție de fotbal rivalei FCSB

Campioana României, CFR Cluj, a obținut o victorie entuziasmantă împotriva contracandidatei la titlu, FCSB, duminică seara, 29 august, cu un neverosimil 4-1 (1-0), în cadrul etapei a 7-a a Ligii I.

Într-un meci influențat de ploaia care s-a abătut peste Cluj în această seară, clujenii nu au avut antrenor pe bancă, dar au arătat o voință și o dăruire în joc nevăzută în acest sezon.

Cu antrenorul portarilor de la CFR 2 desemna „principal”, Ovidiu Ceclan, fost jucător al Universității Cluj, feroviarii au oferit o lecție de caracter în probabil cea mai tensionată perioadă a clubului. Campionii au întrecut toate așteptările într-un meci dominat de la un capăt la celălalt în fața trupei pregătite de tehnicianul care a adus ultimul titlu în Gruia, Edward Iordănescu.

Roș-albaștrii au înregistrat prima ocazie importantă prin „căpitanul” Florin Tănase, care din apropierea porții apărate de Bălgrădean s-a întors cu adversar în spate și a șutat pe lână poartă. În urma cornerului rezultat, Paulo Vinicius, revenit în Gruia pentru prima dată de la plecarea sa, a fost aproape e a deschide scorul cu o lovitură de cap.

Clujenii au ajuns prima oară la poarta lui Vlad abia în minutul 20, când Denis Alibec a șutat slab din afara careului. După o perioadă confuză a jocului datorată terenului îmbibat din cauza ploii din prima repriză, CFR a reușit să deschidă scorul în minutul 30 prin Billel Omrani, acesta reușind să îl învingă pe Vlad cu un voleu din marginea careului care a prins și pământul. Faza inițială reușitei a fost creată de Petrila, care a deschis jocul în flancul stâng. La faza imediat următoare, pe un contraatac în viteză, Vinicius a fost din nou aproape de gol la o fază fixă. Până la pauză, bălțile formate pe teren și-au făcut de cap împiedicând construcția ambelor echipe.

CFR a început partea a doua mai hotărâtă, iar pe fondul unei construcții solide, Alibec a ajuns într-o situație favorabilă de finalizare, dar șutul cu exteriorul a fost reținut ușor de Andrei Vlad. Insistența ardelenilor a dat roade, iar la o minge respinsă de Vlad în mijlocul careului, Runar Sigurjonsson a înscris cu o lovitură de cap (56). În minutul 65, Petrila a mai inițiat un atac periculos, ajungând la marginea careului, acțiunea fiind finalizată cu un șut de la distanță pe lângă poartă de Runar, ocazie care a anunțat golul al treilea în urma unei acțiuni a lui Alibec, care l-a găsit pe Deac liber la 20 de metri de poartă, „decarul” CFR-ului executându-l pe Vlad cu un șut plasat excelent (67)

Clujenii nu au oprit motoarele, iar Petrila a fost aproape de „poker” la următoarea acțiune, dar a fost blocat de Vlad. Iureșul a continuat, iar același tânăr din atacul CFR-ului a fost faultat în careu de portarul FCSB-ului, iar Denis Alibec, încurajat de publicul din Gruia, a făcut 4-0 în minutul 75. Petrila și-a mai încercat norocul cu o execuție frumoasă la colțul lung, dar mingeea a ocolit vinclul.

FCSB a marcat golul de onoare în minutul 90 prin Ianis Stoica, care l-a învins pe Bălgrădean cu un voleu din interiorul careului.

Meciul s-a încheiat, iar CFR Cluj rămâne neînvinsă în acest sezon, cu șapte viictorii din tot atâtea partide disputate în Liga 1.

În urma acestui succes, CFR se distanțează la cinci puncte în fruntea clasamentului (21), iar etapa viitoare va evolua cu FC Botoșani, sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 21:00.

Echipele de start:

CFR Cluj (4-3-3): Bălgrădean – Camora, Bouhenna, Graovac, Manea – Sigurjonsson, Rodriguez, Deac, Omrani, Alibec, Petrila

Rezerve: Hindrich, Susic, Cestor, Ciobotariu, Itu, Fofana, Gîdea, Costache, Debeljuh

Antrenor: Ioan Ceclan

FCSB (4-3-3): Vlad – Crețu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Ov. Popescu, Oaidă – Cordea, Tănase, Oct. Popescu

Rezerve: Straton, Miron, Haruț, Stoica, Perianu, Dumiter, Musi, Mamut, Serban

Antrenor: Edward Iordănescu

Spectatori: 9000

Arbitri principal: Ovidiu Hațegan

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *