Ianis Hagi, după victoria României cu Liechtenstein: „Până acum este bine, cum ne-am dorit”! Jucătorul i-a dăruit tricoul său unui copil din tribune

Mijlocaşul Ianis Hagi a declarat, duminică seară, că naţionala României a obţinut rezultatele dorite în primele două meciuri din septembrie, victorii cu Islanda şi Liechtenstein. El a precizat că i-a dat tricoul unui copil care i l-a cerut, deoarece el a avut norocul de a-l avea alături pe tatăl său, Gheorghe Hagi, când şi-a dorit aşa ceva.

„Până acum este bine, am început cum ne-am dorit. Avem o deplasare grea în Macedonia de Nord. Trei puncte sunt trei puncte, important este că azi au fost suporterii înapoi pe stadion.

Naţionalei i-au lipsit enorm fanii, abia aştept să jucăm pe Steaua, sper să câştigăm cu Macedonia şi s[ avem o lună octombrie dificilă. Nu văd sentiment mai plăcut decât să ai presiune şi să câştigi meciuri.”, a declarat Ianis.

Întrebat de reporteriţa Pro TV dacă va marca un gol cu Macedonia, Ianis Hagi a răspuns: „Chiar şi două dacă se poate”.

Potrivit Pro TV, Ianis s-a dus în tribună şi i-a dat tricoul unui copil care avea un carton cu o solicitare în acest sens „Am dat un tricou unui copil, şi eu sunt fan, am avut norocul să-l am pe tata, am avut parte de tricouri şi ghete de la mari jucători. Trebie să facem mai multe tricouri”, a afirmat tânărul jucător.

Reprezentativa României a învins, duminică seară, cu scorul de 2-0 (2-0), selecţionata din Liechtenstein, într-un meci disputat cu public pe Arena Naţională, în etapa a cincea a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2022. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorii ocupă locul trei în grupă, cu nouă puncte, cu trei mai puţine decât liderul Germania şi unul mai puţin decât Armenia.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8