Unirea Dej, prima formație care învinge Steaua în Liga 2! Dejenii au întors în repriza secundă scorul împotriva „militarilor”

Unirea Dej a reușit una dintre cele mai mari victorii din ultimii ani, având în vedere și adversarul întâlnit, după ce a trecut de CSA Steaua București cu 2-1. Este al doilea succes stagional pentru Unirea în eșalonul secund.

Atmosfera de pe „Municipalul” dejean a fost de mare sărbătoare, aducând aminte de barajul de promovare, când a început să se creeze o emulație specială în jurul acestei echipe.

Steaua a deschis rapid scorul, în minutul 11, Buhăescu aflându-se la finalizare, cu o reluare sub transversală, fără speranțe pentru portarul Răilean. Gazdele au prins ulterior curaj, având mai multe acțiuni frumoase, fără efect însă pe tabelă.

Bucureștenii au rămas în 10 oameni după o jumătate de oră, Bărbulescu faultându-l pe Manole din postura de ultim apărător, căpitanul roș-albaștrilor fiind eliminat de centralul Szabolcs Kovacs. Până la pauză, tot Unirea a avut inițiativa, Alex Pop fiind în două rânduri aproape de gol.

Restabilirea egalității s-a reușit în scurt timp după reluare, Burdeț înscriind ca urmare a unei lovituri libere. Steaua a controlat apoi preț de câteva minute posesia, deși era în inferioritate numerică, Beța trimițând pe lângă poartă.

Golul a venit tot în poarta lui Bălbărău, după centrarea din stânga a lui Roș, care i-a pus balonul pe cap lui Manole, acesta din urmă învingându-l pe portarul stelist.

Ultima mare ocazie le-a aparținut dejenilor, dar s-a terminat 2-1 și Unirea ajunge la 8 puncte acumulate după 6 etape. În runda viitoare, băieții pregătiți de Dragoș Militaru se deplasează la Giurgiu, pentru duelul cu Astra.

FC Unirea Dej – CSA Steaua București 2-1 (0-1) / Marcatori: Burdeț (53), Manole (71) / Buhăescu (11)

Au arbitrat Szabolcs Kovacs (la centru – Carei) respectiv asistenții Raul Constantin Ghiciulescu și Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj)

Unirea Dej: Răilean – Rus, Burdeț, Kereki, Roș – Al. Militaru, Cătinean, Ad. Pop (Chira ’78) – Frăsineanu, Al. Pop (P. Popescu ’72), Mir. Manole (Cocian ’83). Antrenor: Dragoș Militaru

Steaua: Bălbărău – Oroian, Beța, Walace, Ad. Ilie – Răsdan (Zaharia ’74), Băjenaru (Pacionel ’74), Bărbulescu, Neacșu (Drăghici ’46) – Buhăescu (Huiban ’74), Enceanu (Mihăescu ’34). Antrenor: Daniel Oprița

Foto: Liga2.ro (Flaviu Buboi – Sport Pictures)

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *