Nici nu și-a intrat încă în rol că a și fost atacat. Noul președinte al CFR-ului, Cristi Balaj, luat în colimator de Porumboiu și acuzat că a luat mită

Deși nu a fost încă prezentat oficial la CFR Cluj, noul președinte Cristian Balaj a fost deja atacat de alt fost arbitru, Adrian Porumboiu, care îl acuză că ar fi luat mită în timpul carierei de central.

Adrian Porumboiu, care se află în război deschis cu Balaj, încă din perioada în care cel de-al doilea era arbitru.

„Cristi Balaj doar a scos bani din fotbal, ce să bage? El este doar cu primitul. Păi el merge la CFR? El este acasă, nu a plecat niciodată, el a fost mereu în spate. Până acum era pe partea întunecată, acum iese la suprafață.

Păi cine câștiga meciurile pentru ei, cine le organiza lor, cine era la centru? CFR este acum favorită, mai ales că și-a găsit un specialist în arbitraj, om obișnuit cu astfel de lucruri.

Eu cred că nu se vrea VAR, că atunci se elimină eroarea umană, să îi zicem așa. Atunci nu va mai conta nimic altceva, iar unii nu ar dori asta. La noi, în continuare, campioantele se dau, nu se iau. VAR salvează mult din anumite situații, rezultatul ar fi cel corect.

Tudor nu a fost bandit, nu a făcut combinații. M-a supărat după meciul U Cluj – CFR, care a decis campioana. Dar nu a fost corupt. El trebuia să fie șef la CCA, dar a luat-o pe calea celor veșnice. Dar Tudor n-a luat bani, cum luau Balaj și alții, de la cluburi”, a declarat Adrian Porumboiu, la PlaySport.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *