„U” Cluj: Erik Lincar analizează următoarele partide: „Urmează o perioadă interesantă de 3 etape în care va trebui să scoatem maximum de puncte”

FC Universitatea Cluj s-a impus fără drept de apel în fața bănățenilor de la Ripensia Timișoara, scor 3-0, în urma golurilor înscrise de Albert Hofman (2) și Florin Haită. La finalul partidei, antrenorul Erik Lincar s-a arătat încântat de atitudinea jucătorilor.

„Unul dintre momentele cheie a fost penalty-ul, dar cred că și dacă ar fi marcat, noi astăzi am dominat jocul capo al fine(n.r. de la început până la sfârșit) și am fost echipa activă și agresivă, care am controlat jocul și ne-am creat ocazii de a marca. Mulțumesc echipei pentru jocul făcut pentru că mâine este ziua mea și este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc și o să sărbătorim” a spus Erik Lincar

„Sunt 6-7 echipe care au prima șansă să intre în play-off, noi o să avem acum o perioadă interesantă de 3 etape în care va trebui să scoatem foarte multe puncte pentru a încerca să ne stabilizăm între primele 2-3 echipe” a precizat antrenorul „studenților”

De asemenea, Lincar a vorbit și despre meciul cu Unirea Dej pe care echipa sa trebuie să-l dispute din nou la Bistrița:

„Când am venit la Cluj știam că va veni Untold-ul (n.r. motivul pentru care „U” Cluj își dispută meciurile de acasă la Bistrița) și va fi o situație complicată, dar oriunde am jucat am făcut-o cu pasiune și asta este cel mai important”, a mai spus tehnicianul „șepcilor roșii”

La final, Lincar a vorbit și despre situația de la vârful echipei, mai exact zvonul privind faptul că președintele Constantin Răduță ar putea părăsi echipa.

„E un grup complicat (n.r. zvonurile legate de plecarea lui Constantin Răduță de la „U” Cluj), dar cred eu că rezultatele aduc liniștea. Noi cei care suntem și dirijăm acești jucători trebuie să încercăm să câștigăm cât mai des și atunci nimeni nu va avea probleme cu nimeni”, a încheiat Erik Lincar

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8