Lincar le-a cerut fanilor răbdare după înfrângerea cu Sepsi. „Voi avea o primă discuție cu conducerea pentru a clarifica speculațiile neadevărate. Nu suntem deloc pragmatici și eficienți, dar nu putem spune că acești jucători nu au valoare”

Universitatea Cluj a pierdut confruntarea din etapa a șasea cu Sepsi OSK, scor 0-1, pe Cluj Arena, iar antrenorul Erik Lincar a recunoscut că nu e o situație prea bună și a declarat că va avea o primă discuție cu conducerea pentru a vedea cum stau lucrurile după zvonurile apărute în presa națională cu privire la o posibilă schimbare a acestuia.

Lincar a avut puterea să își felicite jucătorii pentru dăruire și determinare, dar și-a făcut autocritica și a declarat că și el partea lui de vină pentru această situație.

„Concluzia e clară, nu suntem deloc pragmatici și eficienți. Cred că am avut ocaziile mai importante în prima repriză, dar din păcate lipsa inspirației continuă să nu ne aducă goluri. Din păcate în a doua repriză pe o greșeală personală, de fapt la singurul moment mai periculos atunci, au reușit să și marcheze. Ceea nu mi-a plăcut a fost că după acel momet nu am mai reușit să fim lucizi, s-au făcut multe greșeli personale, ceea ce pe mine nu mă satisface deloc. E adevărat că am avut și șansa egalării prin Boiciuc, dar consider că aveam nevoie de mult mai multe ocazii ca să marcăm.

Felicit echipa oaspete, sunt o echipă foarte bună a campionatului. Sunt dezamăgit pe de o parte pentru rezultat, dar sunt mulțumit de dăruirea și devotamentul jucătorilor, chiar dacă am primit gol. E adevărat că astăzi, trebuie să recunosc, am avut o partitură mai directă spre poarta adversarului, am încercat să ne schimbăm un pic stilul”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Erik Lincar, în conferința de presă de la finalul partidei.

Voi avea o primă discuție cu conducerea pentru a vedea care este situația

„Le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost astăzi la joc, s-a simțit o altă vibrație, dar din păcate nu am reușit să înscriem. Nu e o situație prea bună, și eu stau să îmi fac autoanaliza, sunt deja patru înfrângeri, vedem care vor fi discuțiile în orele următoare. Da, cu siguranță vreau să am o discuție pentru că s-au speculat multe lucruri neadevărate, dar demulte ori în presă manipularea e un mijloc de a atrage, dar s-au avansat negocieri, rezilieri și sincer nu a fost nicio discuție până în acest moment.

Vom avea o primă discuție în care să vedem care este situația, cum văd și cei din conducere acest moment. Am avut cu mult entuziasm acum un an și câteva luni de zile, am crezut mult că pot duce această echipă în prima ligă și au fost momente grele, mai ales în prima parte a anului și am făcut totul împreună cu conducerea, cu staff-ul, cu jucătorii, să îndeplinim un vis al suporterului clujean. Dar în același timp am crezut mult și prin transferurile pe care le-am realizat în vară că ne vom poziționa mai sus în clasament.

Da, mă gândesc să renunț, nu știu de ce în general presa ia așa într-o situație dramatică momentul când se schimbă un antrenor. E un paragraf acolo în cartea antrenorului care zice că vii cu entuziasm la o echipă, dar poți să și pleci dacă lucrurile nu mai merg și apar situații neprevăzute. Am plecat și de pe locul 1, am plecat și când președintele mi-a dat un jucător afară, nu pot să nu fiu alături de jucătorii, dar sunt conștient și nu pot să nu fiu alături de jucătorii mei”, a mai precizat antrenorul Universității.

„Cred că jucătorii după primirea golului au fost la un nivel în care să aibă mai multă încredere, să pună mai multă presiune și să își creeze mai multe situații de a marca. Nu mi-a plăcut ceea ce am văzut după primirea golului și de aceea acest lucru mă pune și pe mine pe gânduri„, a mai susținut Lincar.

Despre starea terenului?

S-ar putea ca în fiecare vară să fie aceeași discuție, că nu vom juca primele etape acasă. Vreți să o dau acum că a contat că nu am jucat acasă. Nu. Anul trecut am jucat trei meciuri la Bistrița, care a fost problema, e un lucru normal. Atunci am putut, acum nu am mai putut. Mi-am dorit sincer și chiar am văzut o energie pozitivă în tribune, îi rog să creadă în această echipă pentru că vor veni și rezultatele. Nu putem spune că acești jucători nu au valoare.

Etapa viitoare, Universitatea Cluj va juca în deplasare, la Voluntari, vineri, 26 august, de la ora 18:45.

CRONICA DE MECI

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

One thought on “Lincar le-a cerut fanilor răbdare după înfrângerea cu Sepsi. „Voi avea o primă discuție cu conducerea pentru a clarifica speculațiile neadevărate. Nu suntem deloc pragmatici și eficienți, dar nu putem spune că acești jucători nu au valoare”

  1. Nick_65 august 22, 2022 at 8:57 pm

    Cum sa pregătești un meci când atmosfera e cum e? Lupte interne, asta văd!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8