Cum l-a primit conducerea lui CS „U” Cluj pe ministrul Eduard Novak? Cu fanionul lui CFR Cluj pe perete. Fanii au luat foc și îl contestă pe Ovidiu Vasu

Vizita ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Novak, la Cluj-Napoca de joi, 27 octombrie, a scos la iveală un lucru cu care fanii „șepcilor roșii” nu sunt și nu vor fi niciodată de acord, afișarea conducerii clubului sportiv Universitatea Cluj și a antrenorilor alături de fanionul marii rivale CFR Cluj. Întâlnirea a avut loc într-o sală de mese a unui hotel din Cluj.

Fanii lui „U” Cluj au explodat la vederea imaginii cu fanionul afișat pe un perete, iar ținta acestora a fost directorul sportiv Ovidiu Vasu, căruia i s-a cerut demisia, fiind vehement contestat.

Inițial s-a crezut că imaginea cu tabloul cu CFR a fost surprinsă în sediul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, dar întâlnirea a avut loc la un hotel din Cluj, în sala de mese, un loc ales total necorespunzător și neprofesionist pentru primirea unui înalt oficial al Guvernului și un ministru al Sportului. Celelalte două fotografii au fost de la sediul clubului de pe strada Cardinal Iuliu Hossu.

Imaginile au fost publicate pe Facebook din timpul vizitei ministrului Eduard Novak la Cluj de către o persoană care a participat la eveniment, Marcu Valtar, iar acesta a comentat „azi a fost o zi importanta pentru Clubul Sportiv Universitatea Cluj, prin vizita efectuata de Min.Sportului la cel mai mare club sportiv Universitar din tara”, s scris acesta.

Ministrul Sportului a semnat și în cartea de onoare a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, considerat cel mai mare club universitar din România.

Totul s-a desfășurat în spatele ușilor închise, în secret, presa locală nefiind invitată la această vizită oficială.

Singura publicație care reprezintă 100% sportul din Cluj, sportulclujean.ro, nu a primit nicio invitație la acest eveniment.

Ovidiu Vasu conduce de o viață Clubul Sportiv Universitatea Cluj în calitate de director sportiv, iar rezultatele principalelor secții sportive sub mandatul său sunt mediocre, iar majoritatea formațiilor cu „U” pe piept au retrogradat în diviziile inferioare, fără nicio perspectivă de viitor.

Fanii clujeni i-au cerut constant demisia directorului Vasu pentru lipsa de rezultate a echipelor din cadrul CS „U” Cluj, însă acesta pare bine înfipt și de neatins de conducerea clubului condus de președintele Sorin Grozav, profesor universitar.

Imagini din timpul vizitei ministrului Sportului la CS „U” Cluj:

sportulclujean.ro solicită un punct de vedere oficial din partea Clubului Sportiv Universitatea Cluj.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8