CFR Cluj a remizat 0-0, miercuri seara, împotriva celor de la Farul Constanța. Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, satisfăcut de rezultatul obținut întrucât echipa s-a calificat mai departe, a avut un discurs pozitiv la finalul jocului:
„La Farul acasă nimeni nu are meci ușor. Ei merită să fie pe primul loc, s-a văzut și azi. Obiectivele noastre sunt îndeplinite, până acum, aproape toate. Suntem calificați mai departe în Conference și în Cupa României. În campionat suntem pe locul doi, dar sper să urcăm cât mai repede pe primul. Am avut 37 de meciuri până acum sezonul acesta, eu zic că am făcut un an foarte bun. Cupa nu a fost pe primul loc pentru mine, dar sunt mulțumit că am terminat pe locul 1 o grupă grea. Dacă tot am ajuns până aici am zis să încercăm să ne calificăm. Totuși sunt puțin dezamăgit că nu am câștigat, Farul s-a închis foarte bine. Avem un drum lung până la Cluj, după alt drum lung până la Botoșani, sper să câștigăm.”
Antrenorul feroviar a vorbit și despre lupta la titlul, dar și despre demisia lui Rădoi de la CSU Craiova :
„Nu doar noi și Farul ne batem la titlul, o să fie șase echipe care o să se bată! O să vedeți că am dreptate! CFR Cluj, Farul, FCSB, Rapid, Craiova și Sepsi o să fie în playoff. Nu am știut că și-a dat demisia. Este un fost mare jucător și un antrenor bun, mai multe chiar nu pot zice.”