Încă o veste proastă pentru fanii lui „U” Cluj. Partida cu Craiova de pe „Ion Oblemenco” se va disputa fără spectatori

Meciul dintre FC U Craiova 1948 și Universitatea Cluj, programat vineri, 3 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, se va disputa cu porțile închise din cauza evenimentelor de la meciul de la Sfântu Gheorghe, din runda precedentă, atunci când partida dintre Sepsi OSK și FC U Craiova a fost oprită din cauza scandărilor xenofobe.

Clubul oltean a decis să nu mai permită accesul spectatorilor la meciurile de pe teren propriu, iar primul meci la care se vor aplica noile reguli este cu Universitatea Cluj.

„Având în vedere evenimentele din ultima perioadă prin care unii dintre membrii galeriei s-a dedat la acte huliganice contrare legii și regulamentelor FRF, prin care s-au creat prejudicii uriașe pentru club;

Luând în calcul amenințările directe cu privire le producerea unor alte evenimente care să conducă la prejudicii grave pentru club, am luat următoarele hotărâri:

1) Desfășurarea meciurilor pe teren propriu, fără spectatori, pe o perioadă nedeterminată;

2) Efectuarea de demersuri către FRF și autoritățile statului în vederea adoptării de urgență a unei legislații care să prevină aceste manifestări;

3) Clubul va comunica procedura prin care cei care au achiziționat abonamente vor putea să primească contravaloarea acestuia.

Clubul își exprimă regretul profund față de suporterii loiali ai clubului, în special față de abonați sau de cei de bună-credință, care nu au nicio vină și care suportă consecințele”, a transmis FC U Craiova 1948.

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *