Ajuns la meciul cu numărul 400 în prima ligă, mijlocașul Dan Nistor a analizat meciul pierdut de Universitatea Cluj cu FC U Craiova 1948, scor 1-3, în etapa a treia a play-out-ului Superligii.
Acesta nu a dat vina pe greșelile din defensivă ale alb-negrilor și a susținut că „toți suntem de vină”.
„Am început meciul de la 2-0. Acolo s-a jucat partida, apoi a venit și golul trei și s-a încheiat, chiar dacă după pauză am schimbat sistemul și am avut ocazii. Din păcate, nu am marcat.
Asta a fost istoria meciului.Ce să facem, trebuie să revizuim aceste greșeli. Când câștigăm, câștigăm toți, când pierdem, pierdem toți. Nu dăm vina pe fundași, toți am fost de vină. Eu caut altă cauză.
Acest stadion și acest teren nu ne cauzează lucruri bune. Nu prea ne priește acest stadion. Sper să fie cât mai repede gazonul pe Cluj Arena.
Trebuie să analizăm, acum e la cald, nu vreau să dau în colegii mei, pentru că nu este normal. Intrăm într-o zonă care nu ne face bine și trebuie să ieșim de acolo.
Sper să fiu sănătos, dar meciul 400 nu e unul fericit. Era important să obținem puncte”, a declarat Dăm Nistor la Digisport.
