MVP-ul meciului 4 al finalei cu Oradea, Emilian Cățe. „Trebuie să continuăm cu aceeași mentalitate, seria e departe de a fi gata. Să luptăm până la capăt”

Desemnat MVP-ul meciului 4 al finalei dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea, câștigat e clujeni cu 86-80, baschetbalistul român Emilian Cățe a participat la o conferință de presă la finalul jocului din Sala Polivalentă.

„A fost un meci foarte greu, ca de altfel toate celelalte din această serie. Ne-am făcut treaba și ne-am apărat terenul propriu și trebuie să continăm cu aceeași mentalitate, seria nu s-a terminat, e departe de a fi gata. Trebuie să luptăm până la capăt și să ne facem treaba așa cum știm mai bine.

Trebuie să fim în primul rând odihniți, nu este niciun secret, trebuie doar să mergem la Oradea cu aceeași mentalitate și să luptăm până la ultima minge. Va fi un meci foarte greu acolo, dar eu cred în acest grup, iar prin forța echipei putem să învingem.

Meciul anterior de acasă noi am ieșit mult mai bine de la vestiare, în acest meci ei și-au învățat lecția și au făcut ceea ce trebuia, iar noi am rămas cu aceeași atitudine. Toți am luptat, indiferent de circumstanțe, sunt mândru de asta.

Sunt două meciuri cu peste 9500 de spectatori acasă, i-am simțit foarte aproape de noi, le mulțumim enorm”, a declarat Cățe.

Emilian Cățe a reușit 14 puncte, 9 recuperări și 2 assist-uri în acest joc 4 al finalei.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *