Înfrângerea categorică obținută de Universitatea Cluj, duminică, 23 iulie, în etapa a doua, scor 0-3, pe teren propriu, cu Rapid, l-a nemulțumit pe antrenorul Anton Petrea, care și-a criticat jucătorii. Acesta susține că nu a înțeles atitudinea elevilor săi în repriza a doua.
Petrea le-a adresat și un mesaj jucătorilor cu experiență din lot, „Experiența trebuie pusă în slujba echipei!”.
„Am primit gol după o fază fixă. Am cedat total jocul în repriza a doua. Temători, am avut foarte multe greșeli de pasare inexplicabile. Nu am vrut să le dăm posibilitatea să vină peste noi. A venit autogolul, iar, după aceea, nu am putut face prea multe lucruri. O repriză a două dezamăgitoare.
M-a dezamăgit atitudinea din repriza a doua. Nu am arătat ca o echipă, iar adversarul a profitat. Nu știu dacă e nevoie de timp. E important ca fiecare jucător să înțeleagă că nu singur poate câștiga un meci. Trebuie să lucrăm foarte mult aici.
Avem trei jucători sub vârstă. Nu suntem blocați, dar le-am spus că cel care se pregătește și merită să joace va juca. Problema e la cum ne-am exprimat noi în repriza a doua.
Fără doar și poate, pretențiile sunt mai mari, e normal. Atât timp cât au venit jucători cu experiență, trebuie să se vadă în joc. Nu putem juca doar cu numele. Experiența jucătorilor trebuie să fie pusă în slujba echipei. Acest lucru nu s-a văzut azi. O victorie meritată pentru Rapid”, a declarat Petrea la finalul jocului.
Următorul joc pentru Universitatea Cluj va avea loc în deplasare, în Bănie, cu FC U Craiova 1948, vineri, 28 iulie, de la ora 18:30.