Doi juniori din Academia U-BT au semnat cu echipa de seniori

Doi dintre tinerii baschetbaliști formați în Academia U-BT, Rareș Trandafir și David Fîntînă, au semnat contracte de profesioniști cu echipa mare, U-Banca Transilvania Cluj.

David Fîntînă se va regăsi în lotul de seniori, după ce a evoluat la categoria U18 în stagiunea precedentă. Originar din Târgu Jiu, acolo unde a și început baschetul în anul 2013, baschetbalistul măsoară 2.01 metri și evoluează pe postul de extremă. Fîntînă a fost remarcat de antrenorii noștri și transferat la Academia U-BT. 

Jucătorul vine după un sezon foarte bun, în care a fost desemnat cel mai de perspectivă jucător la turneul final U17. Totodată, a fost declarat Team MVP la EYBL U17, în cadrul turneului de la Viena. David a prins și patru meciuri la Campionatul European U18 din Portugalia, încheiat recent.

Baschetbalistul va împlinit pe 20 iunie vârsta de 17 ani. 

„Trecerea la seniori înseamnă un pas foarte important și încă un obiectiv atins în cariera mea, iar de aici trebuie să țintesc cât mai sus. Pe viitor îmi doresc să ajung un jucător de bază la orice echipă voi juca, bineînțeles începând cu U-Banca Transilvania„, a declarat Fîntînă.

Rareș Trandafir s-a alăturat echipei mari a campioanei României odată cu începerea noului sezon. Baschetbalistul brașovean, crescut la Academia U-BT.

Născut pe 21 noiembrie 2006, Rareș măsoară 2.08 metri și joacă pe poziția de pivot. El a început baschetul acum opt ani la clubul Phoenix Brașov, iar apoi a evoluat la Brașovia Brașov și CSU Brașov. După aceea, a trecut la U-BT, unde a bifat prezențe inclusiv în EYBL. 

Trandafir s-a remarcat în special în partida cu Cibona Zagreb, când a izbutit 16 puncte și 9 recuperări, fiind selectat în All Star-ul turneului. Totodată, a participat la Campionatul European U16 din 2022, desfășurat în Sofia. 

Eu cred că trecerea la seniori este un pas foarte important pentru orice juniori care își dorește o carieră în baschet. Mă simt onorat să fac acest pas și sunt entuziasmat pentru sezonul care urmează. Îmi doresc să arăt tot ce pot!„, a declarat Trandafir.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *