Pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale a României s-a dovedit a fi de bun augur pentru Universitatea Cluj, care a revenit pe teren mult mai determinată și motivată. Trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a obținut o victorie importantă vineri seara, 15 septembrie, la Arad, pe terenul formației UTA, scor 0-1, în cadrul etapei a 9-a a Superligii.
Deși a avut probleme de lot înaintea acestei partide, Sabău a trimis în teren pentru acest joc trei debutanți în tricoul alb-negru, argentinianul Masoero, Peteleu, Doukoure și Cîmpanu. Meciul a fost unul lipsit de intensitate în prima repriză, nici una dintre formații nu a reușit să își creeze vreo situație periculoasă la poarta adversă. Ritmul jocului a crescut la jumătatea primei părți, Vătăjelu l-a întins serios cu un șut periculos pe portarul Iacob și tot el a scos de pe linia porții din poziția de fundaș o lovitură de cap trimisă de Carp (21).
Primele 45 de minute au fost extrem de echilibrate și strânse, dar alb-negrii au fost echipa care a stat mai bine în teren și a avut o atitudine mai bună. Noua achiziție a Universității, Alexandru Cîmpanu a reluat pe lângă poartă dintr-o poziție bună pentru stângul său (28), iar pe final de repriză, Ovidiu Bic a ratat două ocazii notabile. Rezultatul la pauză a fost 0-0.
În partea secundă, arădenii au fost puțin mai periculoși, dar intervențiile sigure ale lui Andrei Gorcea au adus liniștea în defensiva clujenilor.
Până la urmă, după un forcing prelungit al Universității și o dominație a jocului, a venit și golul pentru oaspeții. Simion a reluat puternic de la circa 20 de metri, portarul Iacob a respins nefericit în față, iar Daniel Popa a fost pe fază și a împins în poarta mingea pentru 1-0 (71).
După marcarea golului, Universitatea s-a retras în defensivă și a încercat să apere rezultatul, însă nici UTA nu a pus mari probleme la poarta lui Gorcea.
Gest de amator al jucătorului Alexandru George Cîmpanu
Lucrurile s-au complicat pentru Universitatea Cluj, care a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea stupidă a lui Alexandru George Cîmpanu, înainte de a fi schimbat, lăsându-și echipa în zece oameni (80). Jucătorul de la U Cluj l-a scuipat pe Dumitrescu, iar după ce a consultat VAR-ul, arbitrul Radu Petrescu i-a acorda roșu direct fotbalistului. Presiunea arădenilor s-a întețit în jumătatea șepcilor roșii, dar chiar și în zece oameni, elevii lui Sabău au rezistat cu brio și astfel și-a adjudecat victoria cu 1-0.
Următorul joc oficial pentru U Cluj va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 21:30, pe teren propriu, cu CSU Craiova, iar joi, 28 septembrie, de la ora 16:15, primul meci din grupele Cupei României, împotriva divizionarei secunde CSA Steaua.
În urma acestui rezultat, alb-negrii au urcat pe locul 8 în Superliga, cu 10 puncte.