Universitatea Cluj a obținut o victorie categorică, luni după-amiază, 30 octombrie, în deplasare, la Botoșani, la scor de neprezentare în fața moldovenilor, într-o partidă care a contat pentru etapa a 14-a a Superligii.
Golgheterul alb-negrilor, Dan Nistor, și-a trecut, din nou, numele pe lista marcatorilor, în minutul 9 al jocului, reușind un gol spectaculos cu un șut fără preluare. Și tot el l-a servit excelent pe Vali Gheorghe în minutul 21 și a înscris elegant golul de 2-0 din postura de singur cu portarul. Clujenii au intrat la vestiare în avantaj, dar în debutul părții secunde, elevii lui Sabău au tremurat în minutul 55, după ce Cioiu a irosit o bună ocazie de a reduce din diferență.
„U” a continuat să preseze jumătatea gazdelor și să controleze jocul, iar fundașul Andrei Miron a înscris golul de 3-0 în minutul 57, după ce a primit o centrare de manual a aceluiași „decar” Dan Nistor.
Ovidiu Bic a fost și el aproape de gol în minutul 64, grație intervenției portarului Friday, iar botoșenii nu au mai contat deloc în ofensivă, arătând ca o echipă blazată și fără determinare.
Partida s-a încheiat, iar Universitatea revine „acasă” cu încă trei puncte care o aruncă în lupta pentru locurile de play-off, ocupând locul 8 în Superliga, cu 19 puncte. Următorul joc oficial va avea loc joi, 2 noiembrie, cu CFR Cluj, în Cupa României, de la ora 20:30.
Alb-negrii rămân neînvinși în toate competițiile de 7 meciuri oficiale, având patru victorii și trei remize.
Echipele de start:
FC Botoșani: 68. Ducan – 3. Mutombo, 40. Pius, 32. Șeron – 20. R. Benzar, 6. Dican, 8. Florescu, 23. Dragu – 28. Petro, 60. Ilicic, 80. Cărăușu
Rezerve: 82. Ureche, 26. Creț, 12. F. Adams, 33. G. David, 44. Sadiku, 24. Cioiu, 98. Casap, 45. Essono, 70. Gligor
Antrenor: Dan Alexa
Universitatea Cluj: 23. Iliev – 26. Oancea, 6. A. Miron, 3. B. Mitrea, 27. Chipciu – 4. Doukoure, 94. Bic – 28. Cîmpanu, 20. V. Gheorghe – 10. D. Nistor, 7. I. Stoica,
Rezerve: 33. Gorcea, 9. Fl. Ilie, 11. Tescan, 16. I. Filip, 17. Pițian, 45. Manu, 77. Peteleu, 96. Silaghi, 98. G. Simion, 19. D. Popa
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi), A1: Vodă Alexandru (Alba Iulia – Alba), A2: Vişan Florian Alexandru (Galaţi), Arbitru VAR: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare), Arbitru AVAR: Omuţ Marius (Satu Mare)