Va accepta Cristi Manea prelungirea contractului cu CFR Cluj? Discuțiile se vor purta în cantonamentul din Spania

Începând de la 1 ianuarie 2024, fundașul lateral Cristi Manea (26 de ani) a intrat în ultimele șase luni de contract cu CFR Cluj, iar conducerea clubului va avea o discuție cu acesta în cantonamentul din Spania pentru prelungirea contractului.

Manea a revenit pe teren la finalul anului trecut după o accidentare care-l ținea departe de gazon din septembrie.

Fundașul dreapta a devenit titular incontestabil la CFR și la echipa națională până la accidentare, dar nu a negociat prelungirea contractului cu CFR.

Conform Fanatik, Manea și-ar pierde statutul de titular dacă nu va semna prelungirea contractului.

„Și cu Manea am stabilit că vom avea o discuție în cantonamentul de la Olivanova. Dorim să prelungească înțelegerea cu clubul nostru. Reprezintă în continuare o soluție pentru echipa națională și vrem să-l vedem la următorul Campionat European”, a spus Cristi Balaj, în urmă cu doar câteva zile.

Cristi Manea se află la CFR de patru ani, din ianuarie 2020 a mai evoluat și între iulie 2017 și iulie 2019. Între cele două perioade petrecute în Gruia, a evoluat șase luni la FCSB.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *