O etapă din Campionatul Mondial de SuperEnduro, desfășurat în premieră la Cluj-Napoca, în BT Arena!

Cea de-a patra etapă a Campionatului Mondial de SuperEnduro se va desfușura în premieră la Cluj-Napoca, în cadrul Sălii Polivalente BTArena, organizată de Clubul Haita Deva.

Spectacolul motociclist va avea loc pe 20 ianuarie 2024 la Cluj Napoca, iar locația a fost aleasă pentru că este cea mai mare sală acoperită din România.

Spectatorii și pasionații de moto vor avea la dispoziție mii de locuri.

Vor exista două clase mondiale care vor puncta pentru Federația Internațională de Motociclism: Clasa Prestige si Clasa Junior.

Promotorul Campionatului Mondial de SuperEnduro Alain Blanchard, care a vizitat BT Arena și s-a întâlnit cu reprezentantul clubului organizator, Sergiu Grecu.

Special pentru etapa din România va fi creată și o clasă națională – clasa Glory. Această clasă va fi deschisă sportivilor din Campionatul Național de Hard Enduro al României și din Campionatele Naționale ale statelor europene.

Sergiu Grecu (Haita Deva), este acum pe locul 5 în Cupa Europeană de SuperEnduro 2024 și va evolua în fața propriilor spectatori alături de Costin Viorel Radu (Master Bike Cluj), Marius Achim Popovici (Top Cross TCS Otopeni), Costin Claudiu Andrei (Master Bike Cluj), și Cristi Vinersar (Black Ryders Sibiu).

Antrenamentele si calificarile încep la ora 11:00. De la ora 17:00, special pentru spectatori este pregătită o sesiune de autografe cu cei mai buni sportivi, imediat după încheierea conferinței de presă. Evenimentul principal va începe la ora 18:00. Festivitatea de deschidere va fi una cu adevărat electrizantă, aceasta urmând să culmineze cu un spectacol cu lasere și prezentarea festivă a sportivilor de la clasa Prestige.

Etapa anterioară s-a disputat la Riesa, în Germania și a fost câștigată de către britanicul Billy Bolt la finalul a trei manșe de un dramatism unic. Acesta este Campionul Mondial en-titre și vine la Cluj să își apere titlul împotriva lui Jonny Walker și Manuel Lettenbichler.

Special pentru spectatori vor exista între manșe momente artistice cu majorete și alte câteva surprize care vor angrena și publicul prezent. Invitați speciali ai acestui spectacol pe două roți sunt Paula Seling și Dani Oțil. Clasa Europe are programate două manse Finale, clasele mondiale Junior și Prestige urmând să alerge câte trei manse. Totul se va desfășura aproape fără pauză până la ora 21:00.

Spectatorii care nu și-au cumpărat deja bilete o pot face pe siteul Bilete.ro sau direct la casieria BT Arena.

Regulamentul Particular al FIM Europe este disponibil aici.

Regulamentul Particular al CM SuperEnduro Cluj-Napoca poate fi consultat aici.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *