„U” Cluj a învins campioana Farul și a urcat pe loc de play-off, în fața a peste 8000 de spectatori

Universitatea Cluj a obținut o victorie foarte importantă în etapa a 28-a din Superliga, scor 1-0, miercuri, 28 februarie, împotriva campioanei României, Farul Constanța și a urcat pe loc de play-off!

„Șepcile roșii” au început foarte bine jocul cu formația campioană a României și s-a instalat în jumătatea oaspeților încă din primele minute. Trupa lui Sabău a evoluat cu atitudine și a făcut o primă repriză foarte bună, evoluând curajos și cu atitudine în fața elevilor pregătiți de Gheorghe Hagi. Atacantul Daniel Popa a avut prima mare ocazie de gol a Universității în prima parte, după ce a fost scăpat din marcaj și a trimis în forță spre poartă, dar portarul Buzbuchi a blocat, mingea a sărit ulterior la Nistor și faza s-a răcit (18). Ante Roguljic a șutat bine din marginea careului, dar portarul oaspeților a avut din nou o intervenție bună și a respins în corner (29).

„U” a controlat primele 45 de minute și a dominat jocul, înghesuindu-și adversarii în propria jumătate. Iar forcingul ofensiv al gazdelor a dat roade și golul a venit în poarta campioanei, Daniel Popa a profitat de o eroare în defensiva Farului și a recuperat o minge, apoi l-a servit pe Dan Nistor în careu, iar golgheterul alb-negrilor a deschis scorul în minutul 34 al partidei (1-0).

Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au jucat fără greșeală în apărare și nu le-au oferit nicio șansă constănțenilor de a se apropia de poarta lui Gorcea, iar primul mitan s-a încheiat cu formația clujeană în avantaj.

A început partea secundă, iar „U” s-a aruncat în atac, având prima mare ocazie de 2-0 în minutul 47, Ante Roguljic a scăpat spre poartă, a pătruns în careu și a șutat de lângă un adversar, însă Buzbuchi a blocat in extremis și a respins cu piciorul, mingea a sărit până la Nistor, care a trimis în careu pe jos, fără niciun pericol.

Elevii lui Sabău au continuat să rămână cât mai sus și să domine confruntarea, în timp ce oaspeții nu au avut soluții de a se apropia de poarta lui Gorcea. Apărarea lui „U” a stat foarte bine în teren și le-a blocat toate culoarele oaspeților, care nu au avut sorți de izbândă la poarta Universității.

Fanii Universității Cluj au avut mari emoții în finalul partidei, în minutul 84, când nouarul Farului, Rivaldinho, a căzut în careu fără să fie atins de vreun jucător, iar VAR-ul a intervenit pentru a verifica faza. Arbitrajul video a decis că nu a fost penalty și meciul s-a reluat. Suporterii clujeni au mai avut emoții la o pătrundere periculoasă în careul lui Gorcea a lui Cojocaru, care a trimis la colțul scurt, dar portarul gazdelor a dat siguranță și a reținut fără probleme în prelungirile partidei.

Farul a rămas în zece oameni după ce Cristian Ganea a  văzut al doilea cartonaș galben în prelungiri pentru un fault stupid la mijlocul terenului și a fost eliminat (90+5).

Nu s-a mai schimbat nimic până la finalul celor 6 minute de prelungiri acordate de arbitru, defensiva gazdelor a rezistat asaltului ofensiv al trupei lui Hagi din final și și-a adjudedecat victoria care o duce pe ultimul loc de play-off (6).

În urma acestui succes, alb-negrii au acumulat 38 de puncte.

Etapa viitoare, „U” Cluj va primi vizita, duminică, 3 martie, de la ora 14:30, în partida cu ultima clasată în Superliga, FC Botoșani.

Echipele de start:

Universitatea Cluj: Gorcea – Chipciu, Masoero, Mitrea, Roger – Roguljic (Doukoure, min 67), Bic, Simion (Fossati, min 90+2), Silaghi (Pănoiu, min 67)- D. Popa (Anselmo, min 71), Nistor

Rezerve: Iliev, Oancea, Pițian, Chintes, Doukoure, Fossati, M. Rus, Pănoiu, V. Gheorghe, F. Ilie, Anselmo, Chirilă

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Farul Constanța: Buzbuchi – Boli (Deaconu, min 61), Larie (Dussaut, min 52), M. Popescu, Kiki – Vînă, Lucas Queiros (D. Nedelcu, min 52), Grameni (Cojocaru, min 71) – Ganea, L. Munteanu, Budescu (Rivaldinho, min 61)

Rezerve: Mușat, Sîrbu, Dussaut, Nedelcu, Banu, Deaconu, Cojocaru, Stoian, Doicaru, Rivaldinho

Antrenor: Gheorghe Hagi

Cartonașe galbene: Mitrea (81) // Grameni (22), Dussaut (63), C. Ganea (79), Ganea (90+5)

Cartonașe roșii: Cr. Ganea (90+5)

Arbitru principal: Istvan Kovacs
Asistenți: M. Artene, M. Marica
VAR: Fl. Andrei / AVAR: L. Bucsi
Arbitru de rezervă: F. Mazilu
Obs. de joc: N. Boaru / Obs. de arbitri: D. Berbecaru

Spectatori: 8000

Foto © Cristi Vescan / Transilvania Photos

 

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *