Derby-ul Transilvaniei la baschet masculin se joacă în această seară la Sibiu

U-Banca Transilvania Cluj va înfrunta în această seară, 24 martie, de la ora 19:15, formația CSU Sibiu, în Sala Sporturilor din Sibiu, în cadrul tradiționalului Derby al Transilvaniei din Liga Națională de baschet masculin.

Meciul va fi transmis de Digisport 3, Prima Sport 3 și FRB TV.

Trupa pregătită de Mihai Silvășan, deținătoarea trofeului de campioană a României, rămâne singura formație din actuala stagiune 2023-2024 neînvinsă în campionat, cu un bilanț de 15 victorii consecutive din tot atâtea partide oficiale disputate în grupa 1-10, acumulând 30 de pncte.

De cealaltă parte, „vulturii” din Sibiu sunt pe locul 4, cu 7 victorii și 8 înfrângeri, având un total de 22 de puncte.

În etapa trecută, U-BT Cluj s-a impus, miercuri, la Pitești, cu FC Argeș, scor 78-63, în cadrul unui joc extrem de echilibrat și cu o evoluție solidă din partea piteștenilor. La un moment dat pe parcursul jocului, U-BT era condusă de Argeș cu 14 puncte diferență, dar experiența alb-negrilor și-a spus cuvântul și au întors soarta meciului, mai ales în ultimul sfert. Clujenii au bifat un total de 30 de puncte numai în sfertul 4, iar defensiva și-a făcut treaba foarte bine deoarece piteștenii au marcat numai 4 puncte. Bryce Jones a fost cel mai bun marcator pentru U-BT Cluj, prin cele 18 puncte.

Sibiul evoluează tot pe teren propriu, după ce a primit miercuri vizita Coronei Brașov. Trupa de pe Cibin s-a impus cu scorul de 93-85, iar Rareș Uță a contribuit din plin la succesul colegilor prin cele 22 de puncte și 8 recuperări. La rândul său, Moneya Pratt a izbutit 18 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.

Mihai Silvășan, înaintea jocului de la Sibiu

„Este un meci într-o sală grea, toată lumea știe cum e Sala Transilvania din Sibiu. Evident că noi venim aici să câștigăm. Vrem să ne consolidăm prima poziție și să rămânem neînvinși. Luăm fiecare antrenament și fiecare meci pe rând, încercăm să rămânem concentrați pentru a evolua bine în ultimele jocuri din sezonul regulat. Probleme de sănătate nu există, urmând ca mâine să decid ce jucător străin va rămâne în afara lotului”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan,

Întâlnirea dintre BC CSU Sibiu și U-Banca Transilvania are o însemnătate aparte pentru ambele tabere. Chiar dacă cele două formații nu s-au mai luptat direct pentru pozițiile fruntașe, rivalitatea dintre Sibiu și Cluj există de peste două decenii. Drept dovadă, toate biletele din Sala Transilvania s-au epuizat, așa că se anunță o atmosferă electrizantă.

Fanii clujeni vor face deplasarea în număr mare la Sibiu pentru a-și încuraja favoriții în acest derby.

Partida de duminică seara va fi condusă de o brigadă alcătuită din Laurențiu Grigoraș, Mate Stretea și Mihai Dumitrașcu.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *