DERBY SOLD-OUT în Gruia. CFR Cluj primește vizita liderului FCSB în această seară

CFR Cluj va primi vizita în această seară, de la ora 21:00, a liderului FCSB, într-o partidă care contează pentru etapa a 4-a a play-off-ului Superligii.

Clubul din Gruia a anunțat că meciul din această seară este sold-out, toate biletele epuizându-se înainte de meci.

CFR se află la 10 puncte în spatele liderului FCSB, cu 7 meciuri rămase din acest sezon competițional, iar echipa pregătită de tandemul Francisc Dican – Ovidiu Hoban vor încerca să îi deraieze pe roș-albaștri din drumul lor spre titlu.

Feroviarii clujeni au o singură victorie în ultimele 9 meciuri directe cu FCSB în Superligă, bucureștenii având cinci victorii, iar trei meciuri s-au încheiat la egalitate.

Gruparea alb-vișinie rămâne o formație puternică pe teren propriu, înregistrând 10 victorii, patru remize și doar două înfrângeri în fașa propriilor suporteri.

Ultimul meci dintre cele două formații în campionat a avut loc în decembrie anul trecut și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în urma reușitelor semnate de Tachtsidis și Olaru.

Interimarul Francisc Dican, înainte de confruntarea cu liderul FCSB

„Normal nu ar trebui să fie nicio motivație în plus când joci cu liderul, până la urmă se confruntă campioana ultimelor ediții cu liderul actual care a condus destul de autoritar acest campionat. Cred că e suficientă doar prezența unui adversar de talia FCSB ca să fi motivat pentru acest joc.

Ei sunt după o perioadă destul de bună, la fel și noi după jocul cu Rapid, ziceam că am avea nevoie de un rezultat pozitiv ca să ne recăpătăm încrederea. Rezultatul pozitiv a venit, încrederea cred că o avem, acum ne rămâne să confirmăm”, a declarat interimarul de pe banca lui CFR, Francisc Dican.

Întrebat dacă Dan Petrescu s-a implicat la CFR, Dican a răspuns că nu. Din câte știu eu nu s-a implicat. De implicat nu s-a implicat, de venit nu știu, nu sunt eu cel în măsură ca să vă răspundă. Eu nu am simțit asta, că el se ocupă de echipă. Noi nu am simțit lucrul acesta.

„E un joc pe care trebuie să îl câștigăm cu capul și cu inima”

Singurul absent este Ajeti, în rest toată lumea e aptă de joc. Data trecută când am venit la conferință am zis că mai avem 8 finale, iar prima este cu Rapid, cea dea două cu FCSB. Noi încercăm să câștigăm toate jocurile, e un joc pe care trebuie să îl câștigăm cu capul și cu inima, fără nicio presiune suplimentară. Trebuie să fim aceeași echipă, cu aceeași atitudine, cu aceeași stare de spirit și să evoluăm cu entuziasm. Dacă vom evolua la nivelul jocului din Giulești, ne putem apropia de victorie„, a mai precizat Dican.

Partida dintre CFR Cluj și FCSB va începe la ora 21:00 și va fi trasmisă de Digisport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *