Thriller pe Cluj Arena. „U” Cluj a obținut o remiză spectaculoasă cu Dinamo! Alb-roșii, condamnați la retrogradare

Universitatea Cluj a obținut un punct important în duelul cu Dinamo București, după un 3-3 spetaculos obținut sâmbătă seara, 4 mai, pe Cluj Arena, în cadrul etapei a 8-a din play-out-ul Superligii. Astfel, alb-negrii nu s-au predat în fața dinamoviștilor și au luptat eroic în fața unei formații condamnate la retrogradare.

La prima acțiune cursivă la poarta lui Golubovic, Universitatea reușit să deschidă scorul în minutul 6, prin atacantul Daniel Popa, din pasa lui Roguljic, iar alb-negrii au 1-0. Popa a ajuns la 11 goluri în acest sezon competițional în tricoul alb-negru. Anselmo a reluat cu capul pe poartă din careu, dar portarul lui Dinamo a reținut (14).

O nouă ocazie importantă pentru argentinianul din atacul clujenilor, acesta a trimis din nou puțin pe lângă poartă cu capul (23). Trupa lui Sabău joacă tare, cu atitudine și domină mijlocul terenului, dinamoviștii lui Kopic nu au reușit să amenințe periculos poarta lui Gorcea în prima jumătate de oră.

Primul șut pe spațiul porții lui Gorcea a adus și golul egalizator pentru Dinamo, în minutul 37, prin Ahmed Bani, care a trimis cu piciorul stâng direct în poartă din pasa lui Dennis Politic. Golul a rămas valabil și după analiza din camera VAR. Bucureștenii au început să devină periculoși, iar Homawoo a avut și el o ocazie notabilă la o reluare periculoasă cu capul, însă Gorcea a reținut (41). Gregorio a expediat un șut foarte bun din marginea careului, la care Gorcea a intervenit și a respins în corner (44).

„U”a avut o lovitură liberă în prelungirile primei reprize, dar arbitrul Szabolcs Kovacs nu a mai lăsat să se execute și a fluierat finalul. Acest lucru i-a iritat pe clujeni, iar Chipciu s-a ales cu galben pentru proteste. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Lucrurile s-au complicat pentru alb-negri, dinamoviștii au avut un început în forță de repriză secundă și au reușit să profite de o gafă în apărarea clujenilor și să înscrie. Dennis Politic l-a servit cu o pasă în centru pe Georgi Milanov, iar acesta din urmă a șutat puternic cu stângul și l-a învins pe Gorcea (1-2).

Cascadă de ocazii ale Universității Cluj la poarta alb-roșilor, ambele semnate de Daniel Popa, acesta a șutat în periculos în blocajul portarului, mingea a ajuns la Dan Nistor, care a trimis puternic un șut, dar mingea a fost respinsă în corner (52). Și tot Popa a mai reluat cu capul spre poartă în urma unui corner (53).

Meci spectaculos pe Cluj Arena

„U” a început un presing sufocant, iar Ante Roguljic a trimis bine pe poartă dintr-o lovitură liberă din marginea careului, dar Golubovic a respins în corner (58).

O gafă în apărarea dinamoviștilor a adus egalarea pe Cluj Arena la 2-2, Dorinel Oancea l-a învins pe Golubovic cu un șut din careul mic (61). Reușita a fost validată și în urma unei analize a VAR-ului.

Finalul meciului a fost unul spectaculos. Mai întâi, Dinamo a înscris golul de 2-3 în minutul 88, prin Domagoj Pavicic, care a profitat de o ieșire hazardată din poartă a lui Gorcea și a înscris cu capul. Bucuria dinamoviștilor nu a durat mult fiindcă egalarea a venit în prelungirile partide în urma unui corner, iar Lucas Masoero a împins o minge în poartă (90+1). 

„U” a terminat meciul în atac și a forțat golul de 4-3 cu o serie de ocazii în prelungiri, însă nu a venit, iar meciul s-a încheiat la egalitate.

În urma acestui punct obținut, Universitatea rămâne pe locul 4 în play-out, cu 30 de puncte, iar etapa viitoare se va deplasa la Voluntari pentru duelul din ultima etapă a acestui sezon competițional. Partida a fost programată duminică, 12 mai, de la ora 21:30.

Echipele de start:

Universitatea Cluj: Gorcea – Oancea (Roger, min 81), Masoero, Thalisson, Chipciu – Silaghi (Pănoiu, min 81), Bic, Nistor – Roguljic (Simion, min 70), Anselmo (Doukoure, min 81), D. Popa (V. Gheorghe, min 56)
Rezerve: Ghermonas, Chinteș, Techereș, Roger, Simon, Grobry, Pănoiu, Ilie, Chirilă
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Dinamo: Golubovic – Patriche, Velkovski, Homawoo – De Moura (Neagu, min 77), Milanov (Costin, min 56), Gnahore, Pavicic, Politic (Iglesias, min 77) – Bani (Amzar, min 89), Gregorio
Rezerve: Răilean, Iglesias, D. Irimia, Ilic, Bordușanu, Neagu, R. Grigore, A. Irimia, N. Roșu, Amzăr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei). Asistenți: Daniel Mitruți (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari). Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj)

Cartonașe galbene: Chipciu (45+3) // Pavicic (89), Neagu (90+4)

GALERIE FOTO © Mihai Rusu

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *