Un atacant camerunez, ultimul transfer al lui „U” Cluj în mercato de vară

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat ultimul transfer din perioada de mercato de vară.

Este vorba de atacantul camerunez Franck Tchassem (25 de ani), care a fost unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului precedent al ligii a III-a.

Golgheter în Liga a 3-a, la Focșani

Atacantul care poate juca și în benzi și a marcat 17 goluri în 27 de partide pentru CSM Focșani, alături de care a promovat în liga secundă.

Tchassem a ajuns pentru prima dată în România în 2019. Plecat de la Academia de Fotbal AS Metelots Douala din Camerun, acesta a semnat cu Șomuz Fălticeni, echipă din al treilea eșalon.

El a mai evoluat pentru Știința Miroslava, unde a marcat șase goluri, dar și la Viitorul Dăești, unde a reușit să înscrie de 10 ori.

În sezonul 2023/2024, Tchassem a jucat pentru CSM Focșani. A avut o contribuție importantă la promovarea echipei în liga secundă prin cele 17 goluri marcate pe parcursul campionatului.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *