Universitatea Cluj a reușit să învingă și Dinamo București cu scorul de 1-0, în ultimul meci al etapei a 8-a din Superliga și rămâne neînvinsă în acest sezon competițional 2024-2025.
În fața unei asistențe formate din peste 20.000 de spectatori prezenți pe arena „Dr. Mircea Luca” din Cluj-Napoca, dinamoviștii au început mai bine meciul și au evoluat cu o mai bună atitudine. Prima ocazie de gol a venit la poarta alb-negrilor, Milanov a executat o lovitură liberă din marginea careului – centrare în careu, dar defensiva gazdelor a eliminat pericolul (5).
Confruntarea dintre cele două formații a început tare, s-a jucat în viteză, de la o poartă la cealaltă, ambele formații au preferat contraatacul și să își surprindă adversarul pe flancuri. Nici una dintre echipe nu a reușit să își creeze o ocazie clară de gol în primele 20 minute. Cîrjan i-a dat puține emoții lui Gertmonas și a trimis plasat de la 20 metri, dar mingea s-a dus peste transversală (23).
Cea mai mare ocazie de gol a meciuului a venit în minutul 26, Cîrjan a șutat puternic pe centru, dar portarul Universității a avut o intervenție de zile mari și a respins în corner cu pumnul. Dinamo a fost mai incisivă în prima jumătate de oră a partidei și a pus stăpânire peste jumătatea clujenilor. Cascadă de ocazii la poarta alb-negrilor, mingea a lovit bara transversală în urma unei reluări cu capul a lui Astrit Seljmani, mingea a sărit la Homawoo, iar Gertmonas a respins din nou incredibil de pe linia porții (29).
Lucas Masoero a reluat cu capul dintr-un corner, dar mingea a fost deviată din nou și Universitatea a avut a doua lovitură de colț consecutivă (43). Chipciu a trimis mult peste poartă din marginea careului.
După o primă repriză controlată de dinamoviști, repriza secundă a început tot cu alb-roșii în atac și având primul corner în minutul 46. U a dat semne de revenire și a avut prima situație de gol periculoasă, o minge greșită de apărarea oaspeților a fost scoasă cu dificultate din careu (49). Chipciu l-a servit excelent pe Vladislav Blănuță în marginea careului, iar golgheterului Universității a reluat plasat puțin peste transversală. Ocazie bună pentru alb-negri (56). Oaspeții au început să greșească, iar Chipciu a avut din nou golul în vârful ghetei, însă șutul său plasat de la 15 metri, pe jos, a fost reținut de Golubovic (60).
Universitatea a deschis scorul în minutul 62 al partidei, prin Ovidiu Bic, care a reușit să înscrie cu piciorul drept, mingea a fost deviată și l-a prins pe picior greșit pe Golubovic și s-a scurs în poartă. Blănuță a fost assist la gol.
„U” a calmat jocul după deschiderea scorului, iar Dinamo nu a mai găsit soluții să se apropie de poartă. Defensiva alb-negrilor a stat bine în teren și a rezistat cu brio atacurilor timide ale oaspeților. O lovitură liberă executată de Cîrjan în careu le-a dat emoții gazdelor, dar mingea a sfârșit peste poartă (86). Bucureștenii s-au aruncat în atac cu disperare în încercarea de a forța egalarea, dar apărarea clujenilor a menținut avantajul.
Meciul a fost prelungit cu trei minute, iar Sabău i-a introdus pe final de meci pe Oancea și Tchassem în locul lui Rață și Nistor. Universitatea i-a ținut pe adversari departe de poartă, iar dinamoviștii nu au mai contat în ofensivă în prelungirile partidei.
Partida s-a încheiat 1-0, iar Universitatea Cluj rămâne neînvinsă în acest sezon competițional și pe primul loc în Superliga, cu 18 puncte, la trei diferență de CSU Craiova.
Clasamentul Superligii după 8 etape:
Echipele de start:
Universitatea Cluj: Gertmonas – Chipciu, I. Cristea, Masoero, Boboc – Bic, O. Popescu (G. Simion, min 61) – Thiam (Codrea, min 79), Nistor (Tchassem, min 88), Rață (Oancea, min 88) – Blănuță
Rezerve: Gorcea, Oancea, Van Der Werff, Mitrea, Lasure Briz, Codrea, Simion, Silaghi, Bota, Morgado Pereira, Tchassem, D. Moldovan
Antreor: Ioan Ovidiu Sabău
Dinamo București: Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov (Mărginean, min 74), Gnahore, Cîrjan – Bordușanu (Soro, min 63), Selmani, Bani (Caragea, min 63)
Rezerve: Ailiesei, Stoian, Pașcalău, Licsandru, Soro Alvarez, Patriche Nichita, Caragea, Irimia, Rotund, Amzar, Mărginean
Antrenor: Zeljko Kopic
Arbitru principal: M. Bîrsan
Asistenți: R. Ghinguleac, A: Vornicu
VAR: V. Flueran / AVAR: A. Vodă / Arbitru rezervă: V. Baban / Obs. de joc: I. Bogdan / Obs. arbitri: N. Grigorescu
Cartonașe galbene: Oct. Popescu (50), Rață (65), Simion (85) // Homawoo (79), Soro Alvarez (81)