Patronul lui CFR Cluj anunță că Tachtsidis nu este transferabil

Patronul lui CFR Cluj, Ioan Varga, a anunțat că mijlocașul grec Panagiotis Tachtsidis nu va ajunge la FCSB. Jucătorul este netransferabil.

Interesul clubului FCSB pentru Tachtsidis a apărut după ce mijlocașul Adrian Șut (25 ani) și-a manifestat dorința de a pleca în Turcia, la Besiktas.

În locul lui Șut, potrivit Prosport, Becali s-ar fi gândit să-l aducă pe Panagiotis Tachtsidis (33 de ani), mijlocașul grec al celor de la CFR Cluj, care i-a atras atenția patronului campioanei încă din sezonul trecut.

Varga a anunțat ferm că mijlocașul grec nu este transferabil.

”Nu există așa ceva (n.r. un eventual transfer al grecului la FCSB). Tachtsidis nu e transferabil”, a spus Varga, la Prosport. 

Panagiotis Tachtsidis a fost adus de CFR Cluj, liber de contract, de la Khor Fakkan în vara anului trecut. De cum a ajuns în SuperLigă, grecul a impresionat prin calitățile sale și a reușit să atragă atenția tuturor celor implicați în fotbalul autohton, inclusiv lui Gigi Becali, care a declarat că a fost aproape să obțină semnătura mijlocașului de 33 de ani în vară. 

Tachtsidis a marcat 8 goluri în 48 de meciuri pentru CFR și a furnizat 5 pase decisive.

  • 750.000 de euro este cota de piață a lui Tachtsidis, potrivit Transfermarkt 
  • până în vara anului 2026 mai are grecul contract cu CFR Cluj 

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *