FC Universitatea Cluj a reușit să o învingă pentru a doua oară în acest sezon competițional pe marea rivală, CFR, cu același scor ca și în tur, 3-2 (0-1), într-o partidă care a contat pentru etapa a 19-a a Superligii. În urma acestui succes, trupa lui Sabău redevine liderul la zi al campionatului.
Alb-negrii au început în forță derby-ul Clujului și a reușit deschiderea scorului, dar tușierul a ridicat fanionul pentru un ofsaid la Masoero în minutul 11 al jocului, după ce Ovidiu Bic a lovit bara laterală. Ratare incredibilă a lui Blănuță, care a reluat cu capul pe lângă poartă în minutul 14 al jocului.
După un prim sfert de oră început bine de U Cluj, în care a avut cele mai mari ocazii de gol, jocul s-a echilibrat. Ambele formații s-au tatonat reciproc pe parcursul primei părți, însă elevii lui Sabău au avut o viteză în plus și a avut posesia de partea lor. De altfel, și defensiva alb-negrilor a stat mai bine în teren și nu le-au oferit oaspeților prea multe situații de a se apropia de poarta lui Gertmonas.
În prelungirile primei reprize, CFR a primit un penalty mult prea ușor acordat după ce Bic l-ar fi jenat în careu pe Păun, iar arbitrul Florin Chivulete a acord direct punctul cu var fără a mai consulta VAR. Louis Munteanu a executat de la 11m, însă Gertmonas a reușit să stea bine poziția și apărat șutul atacantului feroviar a fost primul la minge și a trimis în poartă din respingerea portarului Universității (45+1). Trupa lui Dan Petrescu a intrat la vestiare după o primă repriză în care nu a jucat nimic și nici nu a reușit să amenințe poarta gazdelor.
Revenire de senzație a „Șepcilor roșii” în repriza a doua
Universitatea a reușit să restabiliească egalitatea prin fundașul argentinian Lucas Masoero în minutul 51 al partidei și derby-ul Clujului se închinge la maximum. Forcingul șepcilor roșii a continuat și a rămas în ofensivă după egalare. După două cornere consecutive executate de Dan Nistor, alb-negrii au reușit să preia conducerea pe Cluj Arena în urma unei bâlbâieli în defensiva alb-vișiniilor, iar argentinianul Masoero a fost din nou omul potrivit la locul potrivit și a împins în poartă un balon. Fundașul central al Universității a realizat „dubla” în minutul 57 al jocului. Golul a fost validat și de VAR, iar alb-negrii au preluat conducerea pe tabelă: 2-1.
Apărarea lui Dan Petrescu este groggy, iar Universitatea defilează pe teren. Vladislav Blănuță a scăpat singur în careul feroviar și l-a învins elegant pe Hindrich, marcând pentru 3-1, minunutul 69.
Confruntarea de pe Cluj s-a încins și mai mult. CFR a apăsat pedala de accelerație și a forțat golul care să o readucă în meci. Și le-a ieșit în minutul 83, Postolachi a împins o minge în poartă din careu și feroviarii clujeni s-au apropiat la un gol diferență (3-2).
CFR termină meciul în atac și luptă pentru egalare, dâmd emoții porții lui Gertmonas în repetate rânduri. Apărarea alb-negrilor rezistă cu brio șarjelor ofensive al rivalilor din Gruia și se apără bine.
Patru minute de prelungire s-au anunțat de la margine, terminate de CFR în atac, însă Universitatea a reușit să reziste, mențind scorul de 3-2 care o duce pe Șepcile Roșii pe primul loc în Superliga, cu 33 de puncte, la egalitate cu FCSB.
La finalul partidei, galeria lui CFR i-a scandat din nou demisia lui Dan Petrescu pentru acest eșec în fața rivalei din oraș. Suporterii Universității le-au scandat rivalilor: „CFR, uită-te, cine este liderul”.
Etapa viitoare, Universitatea Cluj va evolua tot pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 20:00. CFR Cluj va juca la Slobozia, duminică, 15 decembrie, de la ora 16:00.
Echipele de start:
Universitatea Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van der Werff, Chipciu (cpt) – Oaidă (O. Popescu, min 64), Simion – Thiam (Myranian, min 77), Nistor (Mitrea, min 77), Bic (Codrea, min 77) – Blănuță (Silaghi, min 86)
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Lasure, O. Popescu, Codrea, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Myranian, D. Moldovan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
CFR Cluj: Hindrich – Camora (Abeid, min 67), Ilie, Bolgado, Mogoș – Păun (Korenica, min 80), Djokovic (Keita, min 60), Fica (Tachtsidis, min 67) – Postolachi, L. Munteanu , Nkololo (Kamara, min 60)
Rezerve: Gal, Abeid, Iacob, Graovac, Artean, Keita, Filip, Tachtsidis, Deac, Korenica, Kamara, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
Cartonașe galbene: Thiam (28), Myranian (81) // Fica (31), Djokovic (45+1), Mogoș (90+2)
CITESTE SI: