Fundașul lateral al Universității Cluj și căpitanul echipei, Alexandru Chipciu, va fi convocat de selecționerul Mircea Lucescu pentru primele meciuri din preliminariile Cupei Mondiale. Dezvăluirea a fost făcută chiar de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.
Prima reprezentativă se pregătește pentru startul unei noi campanii de calificare, iar primele adversare vor fi Bosnia și Herțegovina (21 martie) și San Marino (24 martie).
Chiar daca Lucescu nu a anunțat oficial lotul convocat, între „tricolori” se va afla și Chipciu.
Tehnicianul lui „U” Cluj a vorbit în termeni laudativi despre Chipciu și consideră că merită să fie convocat la națională.
„Eu știu că va fi convocat. Tot respectul pentru un astfel de jucător. Pentru cum se comportă, e implicat.
E mare lucru să fi convocat la echipa națională. Și el apreciază, e mândru că e iarăși acolo. Încă face cu multă dragoste și multă pasiune această meserie”, a dezvăluit antrenorul Universității Cluj.
În cariera sa, Alex Chipciu a adunat 48 de meciuri și 6 goluri pentru echipa națională.