Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a tras concluziile meciului câștigat de echipa pe care o conduce în fața rivalei CFR, scor 1-0, prin golul lui Blănuță, într-o partidă disputată luni seara, 31 martie, pe Cluj Arena, în etapa a doua a play-off-ului.
Constantea a vorbit în direct la o televiziune de sport despre acest joc și a fost foarte fericit de succesul obținut de elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, dar rămâne cu picioarele pe pământ.
U Cluj s-a apropiat la doar trei puncte de liderul Superligii, CSU Craiova, Constantea susține că titlul de campioană rămâne, deocamdată, un obiectiv prea îndrăzneț pentru alb-negri, cel puțin pentru moment.
„E o victorie extrem de importantă pentru noi și pentru suporteri. Am pornit din liga a 4-a acum 9 ani, iar acum am ajuns să câștigăm de 3 ori în fața CFR-ului.
Avem cel mai mare brand sportiv din istoria Transilvaniei și sper să o ținem tot așa și să creștem. Mă bucur că au fost 23.000 de oameni la meci.
Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au dat dovadă de civilizație la un nivel ridicat. A fost o atmosferă bună. Vrem să păstrăm această rivalitate doar la nivel sportiv.
Cu Neluțu am prelungit pentru 2 ani. Nu a fost foarte greu la negocieri și să îl convingem. Vrem să creștem nivelul și să ne consolidăm poziția în play-off. Noi ca și echipă, avem nevoie de genul aceasta de meciuri.
E prea mult pentru noi să ne propunem să câștigăm campionatul. E greu din punct de vedere al bugetului, pentru că nu avem un investitor.
Încercăm să atragem alături de noi oameni care să investească. Noi avem ca obiectiv să mergem în play-off. Oamenii de afaceri din Cluj sunt mai ‘low-profile’„, a declarat Radu Constantea, la Digisport.
Contractul lui Masoero ar putea fi prelungit
„O să fie dificil să mergem în cupele europene. Sunt echipe bune în față, însă sperăm să putem accede și în genul acesta de turnee.
Avem cheltuieli de peste 1.000.000 de euro și includ aici și Academia, însă am avut venituri de 41.000.000 de de lei. Noi avem venituri și din contracte de publicitate sau de la privați, pentru că suntem și un ONG, și ne permitem genul ăsta de lucruri.
În mare parte structura lotului va rămâne aceeași și în următorul sezon.
Masoero ne dorim să râmănă și să prelungim contractul. Am fost discuții de o lună și jumătate. Nu încercăm să trecem peste un nivel salarial și să dezechilibrăm lotul”, a mai precizat liderul lui U Cluj.