Universitatea Cluj a fost învinsă sâmbătă seara, 23 august, pe teren propriu, în fața a peste 10.000 de spectatori prezenți pe Cluj Arena, de Dinamo, scor 0-1, în cadrul etapei a 7-a a Superligii.
Alb-negrii au cedat pe finalul partidei, după o eroare în defensivă care i-a permis lui Alexandru Pop să înscrie golul victoriei.
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a făcut o analiză dură a jocului și a declarat că echipa nu joacă fotbal și trebuie să schimbe ceva.
„Eu sunt mulțumit când echipa joacă bine, când are curaj să joace, poți să pierzi, dar nu aratăm absolut deloc bine. Antrenăm posesia, răbdarea atunci când avem mingea și nu se vede nimic. Probabil trebuie să abordez total diferit lucrurile, să mă adaptez la ce pot să facă ei, cum sunt ei în momentul de față, nu la ce aș vrea eu.
Probabil trebuie să îmi analizez și eu ceea ce ar trebui să le cer jucătorilor, pentru că nu jucăm fotbal. Asta îmi doresc, dar nu jucăm fotbal. Defensiv, nu suntem puternici, nu ne câștigăm duelurile unu la unu, în atac nu mai avem posesia, nu mai controlăm.
Anul trecut în majoritatea jocurilor dominam adversarul, iar acum aceleași antrenamente le-am făcut.
Aveam cele mai multe mingi jucate, iar acum nu se vede absolut nimic. Foarte mulți jucători joacă mult mult sub nivelul lor, și din punct de vedere mental, și fotbalistic. Nu arătăm absolut deloc bine ca echipă, ca joc”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău a declarat că era mai mulțumit dacă meciul s-ar fi terminat 0-0.
„A doua repriză și noi am avut niște șanse a înscrie, dar am luat deciziile invers. Am scăpat spre poartă și în loc să finalizăm, fugim cu mingea înapoi sau ne blocăm. Când intri în careu îți trebuie mult mai multă personalitate și curaj de a lua decizii, iar noi am fost destul de timizi. La gol a fost o greșeală, putea să rămână în offside.
A fost o minge jucată înapoi, trebuia să ieșim, am rămas, l-am scos din offside și a venit golul destul de ușor, printre picioare. A venit exact când Dinamo avea nevoie. Meciul mergea spre 0-0, un punct mă mulțumea, dar, ca joc, rămân cu această impresie că nu arătăm absolut deloc bine”, a mai spus tehnicianul „studenților”.
Întrebat dacă se aștepta la o altă evoluție după succesul de la Ovidiu, Sabău a spus:
„Da, pentru că am dat semnale că suntem destul de bine, că ne-am descurcat. Începutul de joc a fost foarte bun, am avut curajul de a juca. Am rămas în inferioritate numerică și ne-am luptat pentru fiecare minge, am meritat (victoria-n.n.). Farul a avut o singură ocazie destul de clară, dar am arătat spirit, am arătat atitudine. Mi-a dat speranță jocul respectiv că vom crește”.
Antrenorul a declarat că echipa mai are nevoie de un atacant după plecarea lui Thiam.
„Sunt multe lucruri care nu funcționează în momentul de față. Sunt prea multe, nu e un singur lucru și va trebui să stau liniștit, să gândesc lucrurile și să pot să găsesc soluții. E nevoie probabil să găsim alte metode de a-i antrena, de a-i debloca cumva.
Plecând Thiam, cred că avem nevoie de un alt tip de jucător, probabil mult mai bun în duelurile unu la unu, în dribbling, nu doar acel pivot. Lukic e acel jucător puternic, de careu, îi e destul de greu atunci când este izolat și probabil că are nevoie de încă un atacant central.
Am încercat să jucăm cu Gheorghiță într-un 4-3-1-2, dar el nu e atacant. El aleargă mult în partea stângă, intră în interior. El poate juca în 4-3-3 sau 4-2-3-1, dar nicidecum atacant central. Asta am văzut și la meciul cu Farul, intră atacant, dar de fapt foarte mult tinde să plece în zona laterală, în stânga”, a conchis Sabău.
Etapa viitoare, Universitatea va juca în deplasare, la Clinceni, pentru jocul cu Unirea Slobozia, sâmbătă, 30 august, de la ora 18:45.
