Se încinge lupta pentru play-off! Victorie muncită pentru „U” Cluj la Arad

Universitatea Cluj a reușit să plece cu toate cele trei puncte puse în joc după deplasarea de la Arad, în urma unui meci în care „șepcile roșii” s-au impus cu scorul de 2-0 și urcă în fața „Bătrânei doamne” în clasament, apropiindu-se astfel de locurile de play-off. Meciul nu a fost lipsit de controverse, după ce primul gol al meciului înscris de arădeni a fost anulat după aproximativ 7 minute de analiză VAR, decizie contestată de mulți fani ai SuperLigii și în special al echipei gazde.

O repriză „nefinisată”

Cel mai bun cuvânt penru a descrie prima repriză, ar fi: „nefinisată|, din cauza modului în care cele doua echipe și-au desfășurat jocul.  Deși ambele echipe au avut intenții ofensive, le-a lipsit ultima pasă, pentru a crea ocazii cu adevărat importante, cel puțin în cea mai mare parte a timpului. A fost o bătălie dusă in principal la mijlocul terenului, cu multe intercepții și tatonări, dar după cum spuneam, fără prea mari ocazii.

Primul eveniment notabil la meciului a fost chiar o schimbare în tabăra gazdelor, antrenorul Adrian Mihalcea înlocuindu-l pe Marinos Tzionis, accidentat, cu Marius Coman. Prima ocazie notabilă a venit prin fundașul Universitatii Cluj, Alexandru Chipciu, care trimite în minutul 19 un șut de la aproape 30 de metri. Un șut elegant, dar nu și letal, căci acesta este apărat, cu greu ce-i drept, de către fostul portar crescut la Universitatea, Andrei Gorcea.

Până la urmă, scorul este deschis chiar de gazde în minutul 25, în urma unei faze controversate. În urma unui corner bătut rapid, mingea ajunge la Alin Roman, iar acesta a trimis o centrare excelentă care a ajuns până la Abdallah, acesta a recentrat la rândul lui, iar balonul a trecut la câțiva metri de poartă. Marius Coman a reușit să înscrie cu noroc, dar bucuria suporterilor și a jucătorilor este oprită de verificările care au loc în cameră VAR pentru un posibil offside. Suspansul plutește în aer și atmosfera rămâne similară pentru aproximativ 7 minute, până vine decizia finală. Aparent, a fost un ofsaid la o pasă dinaintea recentrării. Această decizie a stârnit multe nemulțumiri în rândul suporterilor echipei gazdă. 

În minutul 44, clujenii au mai avut o ocazie, prin Simion, acesta reluând din afara careului un șut puternic și precis ca de lunetist, care nu mult a lipsit pentru a deveni unul dintre golurile etapei. Totuși, acest șut a avut o marjă de eroare de câțiva centimetri, lovind bara, mingea a rămas în terenul gazdelor, care au scăpat din nou fără gol, șutul lui Bic fiind interceptat de un fundas advers.

Ultima ocazie a primei reprize aparținut tot alb-negrilor. Atacantul Macalou, din banda dreaptă, a trimis o centrare pe jos, balonul a auns la Lukić, iar acesta îl servește elegant pe El Sawy, însă tânărul jucător al Clujului ezită prea mult și șutul său este până la urmă parat de portarul arădenilor. Prima repriză se termină la egalitate, rezultat destul de corect dacă ne uităm la statistici.

„U” a dat lovitura la Arad și se apropie de playoff

A doua repriză începe în forță, cu Universitatea Cluj care, în minutul 49, deschide scorul. Totul pleacă de la El Sawy, acesta a reluat o pasă bună pe culoar spre Macalou, iar atacantul Universitatii a trimis dintr-un unghi dificil la poartă. Mingea ajunge până la urmă la Lukic, care a fost pus într-o poziție de unde nu ar fi avut cum să rateze, și nu i-a dezamăgit pe suporterii clujeni prezenți în număr mare în deplarea de la Arad, iar Universitatea a preluat conducerea.

Până la urmă, arădenii au ieșit la atac, iar în minutul 54, Român a trimis de la marginea careului, șut care se duce pe colțul scurt, insuficient pentru a-l învinge pe Edvinas Gertmonas. Antrenorul gazdelor a efectuat câteva modificări și îi trimite în joc pe David Barbu, Din Alomrrovic și Flavius Iacob, în locul lui Mark Țuțu, Andrea Padula și respectiv Hakim Abdallah. Echipa pregătită de Cristiano Bergodi a făcut și ea la rândul ei schimbări: Omar el Sawy (care se accidentează) și Gabriel Simion sunt înlocuiți de către Alex Orban și respectiv Dan Nistor.

Meciul continuă în același spirit cu „bătrâna doamnă” continuând asaltul asupra porții clujenilor, dar tot alb-negrii au fost cei care au marcat și și-au dublat avantajul pe tabelă. Golul vine după ce Macalou, care deși până atunci a avut un meci în care și-a făcut simțită prezența pe teren, trimite o centrare elegantă pentru Iulian Cristea, iar fundașul a frecat cu capul mingea și a trimis-o în poartă.  

Ultima ocazie notabilă a meciului vine din partea echipei lui Mihalcea în minutul 89. După o centrare al lui Valentin Costache, o minge a ajuns la Sota Mino, prezent în careul clujenilor și înconjurat de fundașii adversi, ia trimis lui Flavius Iacob, însă acesta din urmă a trimis mult pe lângă poarta lui Gertmonas.

După acest meci, Universitatea Cluj o depășește pe UTA Arad în clasament, fiind în acest moment pe locul 8, cu 23 de puncte.

Echipe de start:

UTA Arad: Andrei Gorcea- Mark Țuțu, Dmytro Pospelov, Alexandru Benga (cpt.), Andrea Padula (Din Alomerovic, min 66), Benjamin van Durmen (Sota Mino, min 86), Luca Mihai, Valentin Costach, Alin Roman, Marinos Tzionis (Marius Coman,min 10), Hakim Abdallah (Flavius Iacob, min 66)

Rezerve: Dejan Iliev- Marko Stolnik, Laurențiu Vlăsceanu, Ovidiu Popescu, Denis Taroi Marius Coman, Din Alomevoric, Flavius Iacob, David Barbu, Sota Mino

Antrenor: Adrian Mihalcea

Universitatea Cluj: Edvinas Gertmonas- Dino Mikanović, Iulian Cristea, Elio Capradossi, Alexandru Chipciu (cpt.), Gabriel Simion (Dan Nistor, min 75), Dorin Codrea (Jonathan Cissé, min 85), Issouf Macalou, Ovidiu Bic, Omar El Sawy (Alex Orban, min 66), Jovo Likić)

Rezerve: Ștefan Lefter- Alin Chintes, Miguel Silva, Alin Toșca, Andrei Gheorghiță, Alexandru Bota, Andrej Fábry, Virgiliu Postolachi, Atanas Trică, Alex Orban, Dan Nistor, Jonathan Cissé

Antrenor: Cristiano Bergodi

Cartonașe galbene: Alexandru Chipciu (min 90, fault), Edvinas Gertmonas (min 90+1, Tragere de timp)

Cronică de Antonio Văideanu – Student An 2, Jurnalism, UBB Cluj

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8