Mihai Silvășan, după eșecul cu Partizan Belgrad și atmosfera incredibilă în BT Arena: „Sunt foarte mândru de jucătorii noștri pentru felul în care au abordat această partidă”

Antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan, a tras concluziile meciului cu Partizan Belgrad din ABA League, pierdut de alb-negri cu scorul de 85-92, în ultima etapă a turului sezonului regular al competiției.

„A fost o seară pe care o așteptam de mult timp, însă noi am încercat cât de mult am putut să ne concentrăm doar la ce am avut de făcut pe teren.

Cred eu că am început meciul extrem de bine, concentrați, cu o intensitate bună și cu o atitudine corectă. Cred eu că ne-a lipsit o rotație puțin mai lungă, iar aici mă refer la jucătorul nou, la Ceaser, care e un jucător energic, de viteză, de luptă.

Alți doi jucători au avut mici accidentări și nu au jucat la capacitate maximă, însă ne-am luptat chiar și în aceste condiții și am încercat să scoatem ce e mai bun din acest meci.

Sunt foarte mândru de jucătorii noștri pentru felul în care au abordat această partidă și felul în care s-au prezentat. Chiar dacă au greșit pe alocuri, greșelile sunt omenești, fac parte din meseria noastră, însă dacă ai atitudinea potrivită, se pot îndrepta și poți merge mai departe mai puternic. Cred că avem clădită o echipă care să facă acest lucru, să nu cedeze și să iasă din astfel de bătălii mai puternică.

Luăm lucrurile pas cu pas, mâine ne deplasăm în Turcia, pentru meciul cu Bahcesehir, din EuroCup, unde vom încerca să scoatem maximul.

Atmosfera a fost senzațională, sunt foarte mândru că am putut face parte dintr-un asemenea eveniment.

Țin să mulțumesc suporterilor pentru prezență și pentru susținere. Știm foarte bine că în ultimii ani, și nu numai, dar de când jucăm în EuroCup am fost echipa cu cei mai mulți fani la meciurile de pe teren propriu. Contează foarte mult pentru noi, pentru clubul nostru, acest aspect.

În această seară au fost minunați, au umplut sala și îmi pare rău că nu am reușit să ne bucurăm împreună cu ei de o victorie în fața unei echipe de calibrul lui Partizan.

Îi așteptăm și la următoarele meciuri, avem mare nevoie de ei alături, fiindcă este un sezon greu, cu două competiții extrem de puternice. Sper din tot sufletul și cred cu tărie că în acest sezon vom mai avea meciuri de genul acesta.

Ideal ar fi și cu o presiune în plus, acea a play-off-ului, sau a meciurilor eliminatorii, ceea ce înseamnă că am ajuns în fazele superioare ale competițiilor în care jucăm.

Mă bucur că putem face parte din această competiție, să avem astfel de meciuri pe teren propriu și să aducem la Cluj echipe puternice, ca în așa fel încât fanii noștri să vadă baschet de calitate”, a declarat Silvășan, în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului.

Următorul joc oficial pentru U-BT Cluj va avea loc în EuroCup, cu turcii de la Bahcehesir, miercuri, 10 decembrie, ora 18:00.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8