Echipa de handbal masculin a Universității Cluj a pierdut, în mod dramatic, confruntarea împotriva formației CSU Suceava, scor 31-32 (17-15), într-o partidă care a contat pentru etapa a 16-a a Ligii Zimbrilor.
Sucevenii au început bine jocul și s-au instalat la conducere pe tabelă, dar alb-negrii au preluat cârma partidei din minutul 20. Aceștia au câștigat prima repriză cu 17-15.
În partea secundă, meciul a fost unul strâns și echilibrat, cele două formații s-au tatonat reciproc și au alternat la conducere.
Pe finalul meciului, sucevenii au fost mai pragmatici și mai determinați, iar clujenii nu au reușit să își adjudece victoria și au cedat pe final.
În ultimul minut, alb-negrii au fost aproape de egalare, dar nu au mai avut energie să egaleze și să se impună.
Cel mai bun marcator al lui „U” Cluj a fost Alexandru Coman, cu 9 goluri, urmat de Calin Hossu, cu 5 goluri, Alireza Mousavi (4), Sven Nivard (4), Cătălin Ghivil (3), Bogdan Paul (2), Raul Ostace (2), Gheorghiță Costea (1) și Mihai Merlă (1).
Următorul joc oficial pentru „haiducii” clujeni este programat pe 29 martie, cu CSM Baia Mare.
