CFR Cluj – Dinamo, luni, 5 aprilie, ora 20:30. Edi Iordănescu, înaintea partidei: „Vom avea în față sunt sigur un adversar motivat”

În conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo București programată luni, 5 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, antrenorul CFR-ului a declarat că această pauză competițională le-a prins bine pentru că au reușit să mai recupereze din jucători, iar în meciul de mâine au o singură variantă, victoria.

„Această pauză competițională a fost benefică pentru noi, dar trebuie să analizăm tot contextul. CFR venea pe un fond de rezultate foarte bune, cu victorii legate, fără gol primit, rezultate acompaniate de un joc susținut, un joc cu calitate. Din păcate acest necaz cu pandemia care până la urmă nu este un lucru extra fotbalistic ne-a afectat, ne-a pus la pământ, au căzut din start trei-patru jucători. Am avut și în staff-ul tehnic probleme din acest punct de vedere și inclusiv în staff-ul medical. Ne-a stricat atmosfera, ne-am dus la meci în București împotriva FCSB pe un fond total opus a ceea ce trebuie să fie, pentru că rezultatele și jocul au fost la nivel, dar din păcate starea de spirit și atmosfera ne-au pus la pământ .Ne-a fost teamă să venim la muncă, ne-a fost teamă lângă cine stăm, am văzut o stare foarte proastă în vestiar și coroborat cu accidetanrea lui Bilel (n. red. Omrani), ne-am dus cu situația cu care ne-am dus la București.

În ciuda rezultatelor foarte bune, în loc să ne ducem cu un moral bun, ne-am dus cu moralul la pământ și cred că s-a văzut asta pe teren. Această pauză a venit și în primul rând cred că ne-a ajutat să câștigăm timp să ne recuperăm jucătorii, am recuperat o parte importantă din ei, dar nu pe toți. Am putut să ne reașezăm pe traiectoria pe care am fost înaintea perioadei COVID. Am avut un proces de antrenament susținut, coroborat și cu un joc amical cu Gaz Metan, iar eu spun că lucrurile arată diferit, iar la meciul cu Dinamo de luni echipa trebuie să răspundă bine”, a declarat antrenorul Edward Iordănescu.

Despre meciul cu Dinamo

„Dinamo nu trece printr-o perioadă bună, dar dacă mă uit la lotul lor luați individual sunt jucători cu valoare, cu calitate și asta trebuie să ne dea de gândit și să nu ne așteptăm că rezultatul doar prin simpla prezența pe teren. Sunt sigur că se vor motiva, au și un antrenor nou de curând, cu multă experiență, domnul Mulțescu un antrenor pe care cu toții îl apreciem, cu rezultate pozitive, care a demonstrat că știe să gestioneze vestiare, știe să gestioneze jucători și să controleze sau formeze stări de spirit potrivite pentru a produce rezultate.

Vom avea în față sunt sigur un adversar motivat, care va veni să joace șansa lui și trebuie să fim extrem de concentrați, determinați ca să producem un rezultat bun. Noi nu avem decât varianta victoriei. Mergem după cele trei puncte și sperăm să le și găsim„, a mai susținut tehnicianul.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8