Legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, înotătorul clujean Cătălin Ungur a devenit vicecampion național.
Sportivul a obținut medalia de argint în proba de 50 m liber, în ultima zi a Campionatelor Naţionale de înot în bazin scurt de la Miercurea Ciuc, scrie Radio Cluj.
Aceasta este a doua medalie obținută de sportivul clujean, după cea de bronz de la 50 m spate.
Tot în cadrul întrecerii de la Miercurea Ciuc, înotătorul Mihai Gergely, de la CSM Cluj-Napoca, s-a clasat pe locul secund în cursa de 400 m liber și pe ultima treaptă a podiumul în proba de 50 m liber.
