Universitatea Cluj a pierdut al doilea meci consecutiv în play-out-ul Superligii, scor 1-3, la Mediaș, cu FC U Craiova 1948, iar tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a făcut o analiză a jocului pierdut.
„Moțul” a declarat că nu este compromis obiectivul echipei în acest sezon.
„Nu știu unde am putut să greșesc, e foarte greu la cald. Discuțiile pe care le-am avut au fost foarte constructive, aveam nevoie de o posesie foarte bună și mare atenție să nu pierdem mingea, pentru că e o echipă care pleacă bine pe contraatac.
Trebuia să evităm greșelile, dar n-am avut răbdare când am avut mingea, ne-au prins pe contraatac și au reușit să înscrie. După, nu ne-am mai păstrat organizarea de joc, ne-am pierdut, ne-am supărat, au început reproșurile.
Lucrurile au fost foarte clare, o zi proastă.Sunt greșeli pe care trebuie să le remediem. Nu vorbesc de așa ceva (n.r. lipsă de calitate), am încredere în acești jucători, au arătat de multe ori bine, sunt valoroși și ne vom îndeplini obiectivul alături de ei.
Trebuie să analizăm foarte bine acest joc, situația în care ne aflăm. Doar cu oameni adevărați și pregătire foarte bună depășim acest moment. Obiectivul, în momentul de față, nu este compromis. Trebuie să-și analizeze fiecare evoluția și comportamentul, nu coechipierii„, a spus Sabău.
Următorul joc pentru „Șepcile roșii” va avea loc duminică, 16 aprilie, la Ploiești, cu Petrolul, de la ora 18:15.
