Universitatea Cluj și Sepsi OSK au terminat la egalitate duelul din etapa a doua a grupelor Cupei României, scor 2-2, după un meci spectaculos în care „studenții” au reușit să revină de la 2-0 pentru covăsneni.
Sepsi a deschis scorul în minutul 7 al meciului, prin Giovani Ghimfuș, care a fost servit cu o pasă excelentă în diagonală de Oteliță, mingea a trecut de apărarea visătoare a clujenilor, iar Ghimfuș l-a depășit pe Lefter elegant și a înscris în poarta goală. „U” a ieșit la atac, iar Chipciu a trimis o pasă în diagonală pentru Gheorghiță, iar acesta l-a servit pe Mikanovic și a șutat perfect, însă mingea a fost deviată in corner (15).
Un minut mai târziu, lucrurile se complică pentru „U”, iar covăsnenii au făcut 2-0 prin nou-intratul Darius Oroian după o nouă eroare în apărarea trupei lui Bergodi: Cisee a respins greșit cu spatele în centrul careului, iar Oroian a reluat un șut din voleu la colțul lung cu care l-a bătut pe Lefter (16). Oteliță a ieșit accidentat de pe teren în minutul 8, fiind înlocuit de Oroian.
Italianul Murgia a trimis un șut bine plasat de la 20 metri, dar portarul lui Sepsi a scos de sub bara transversală (20). O fază bâlbâită în atac de Universitatea l-a adus în situația de a trage la poarta pe Simion, dar mingea a fost mult peste poartă (30).
Alb-negrii au redus din diferență în urna unei lovituri de colț executate de Fabry, de unde Atanas Trică a trimis cu capul în plasă (34). O nouă ocazie mare pentru clujeni, tot în urma unui corner, dar Postolachi a trimis cu capul puțin pe lângă poartă (38).
Nu s-a mai schimbat nimic nici în cele trei minute de prelungiri acordate la finalul celor 45 regulamentare, iar Sepsi OSK a intrat la cabine în avantaj pe tabelă (2-1).
În repriza secundă, Oroian a șutat foarte bine și plasat la poartă din afara careului, dar Lefter a reținut în doi timpi (54).
Până la urmă golul egalizator a venit în minutul 55, după o combinație de manual între Trică și Postolachi, iar atacantul moldovean a trimis un șut la colțul lung direct în poartă – bară-gol. Scorul a devenit 2-2, iar meciul s-a relansat. Andrei Gheorghiță a primit o pasă în diagonală și a reușit să tragă la poartă, dar pe spațiul porții lui Ungureanu, care a reținut (60).
Ocazie bună pentru „U”, Macalou a șutat bine la poartă, dar mingea a fost respinsă in extremis în corner (73).
Clujenii au pus stăpânire pe joc și au forțat ofensiva, dar atacurile lor timide și lipsa de soluții nu a produs prea mult deranj în careul lui Sepsi. „U” a avut serioase probleme la construcție la mijlocul terenului, iar lipsa unui lider în teren ca și Nistor se simte în jocul „studenților”.
În prelungirile meciului, Ovidiu Bic a șutat din cădere pe lângă poartă, la capătul unui corner (90+5). „U” a terminat meciul în atac, iar Macalou a tras puțin pe lângă poartă din marginea careului, iar arbitrul pune punct partidei.
Echipele de start:
Sepsi OSK: B. Ungureanu – Oteliță (Oroian, min 8), Tamm, Dodrosavlevici, Techereș – Siger, Skorup (C. Matei, min 74), Aganovic (Cîmpean, min 46), Rob. Silaghi – Oberlin, Ghimfuș (Batzula, min 79)
Rezerve: Bartha – Dar. Oroian, Vîrtej, Vereguț, Cîmpean, Cos. Matei, A. Nistor, Batzula, Tchibota
Antrenor: Ovidiu Burcă
Universitatea Cluj: Lefter – Mikanovic, Cisse, Toșca, Chipciu (cpt.) – G. Simion (Bic, min 64), Murgia – Gheorghiță (Macalou), Fabry, Postolachi – A. Trică (Taiwo)
Rezerve: I. Chirilă – Chinteș, I. Cristea, M. Silva, Van der Werff, Codrea, Bic, Macalou, Taiwo
Antrenor: Cristiano Bergodi
