Victorie de moral pentru CFR Cluj împotriva lui Csikszereda. Hattrick-ul lui Cordea a adus toate cele trei puncte în Gruia

În etapa cu numărul 20 din cadrul Superligii, CFR Cluj o învinge pe teren propriu pe FK Csíkszereda, iar toate golurile feroviarilor au fost marcate de Andrei Cordea, care a avut o prestație excepțională. Victoria cu antepenultima clasată nu aduce o urcare în clasament, CFR Cluj rămânând pe locul 11, la 2 puncte de FCSB, care are totuși cu un meci mai puțin.

Dominare totală a trupei lui Pancu

Meciul începe în forță. În minutul 6, CFR a deschis scorul după o centrare a lui Fică, care este respinsă de unul dintre fundașul oaspeților, mingea ajunge la Andrei Cordea, iar acesta din urmă face o preluare pe piept și din afara careului trimite un șut elegant și bine plasat care se duce în colțul de jos drept al porții, portarul Eduard Pap, deși a fost aproape de minge, nu a putut să apere un asemenea șut.

Următoarea ocazie le aparține tot gazdelor din Cluj. În minutul 23, Keita trimite o pasă foarte bună pentru Louis Munteanu, iar atacantul a încercat poarta, dar dintr-un unghi destul de inaccesibil și reluarea a fost apărată de către portar. O altă ocazie are loc în minutul 43, când Cordea trimite o centrare din corner care îl găsește pe Matei Ilie, demarcat foarte bine, dar acesta a trimis în bară. În afară de cartonașul galben luat de Louis Munteanu în minutul 40 pentru proteste, prima repriză este lipsită de alte evenimente. Așadar, echipele merg la vestiar, alb vișinii cu un moral mai ridicat în urmă avantajului de pe tabelă.

Avantaj mărit, speranțe reaprinde ale oaspeților și o decizie discutabilă

A doua repriză începe chiar mai incitant decât prima. În primele secunde de la fluierul de start, Anderson Ceará trimite o pasă catre Raul Palmeș, pasă care a fost interceptată de Andrei Cordea, ajungând într-o situație de unul la unul cu portarul. Neavând cum să rateze din acea poziție, trimite un șut, tot pe colțul din dreapta jos al porții, și la fel ca în prima repriză îl învinge pe Eduard Pap.

Deja aflându-se într-un dezavantaj de 2 goluri, echipa antrenată de Robert Ilyes iese la atac. În minutul 47, o centrară venită din banda stângă, ajunge la Szalay, iar acesta nu avea cum să trimită spre poartă și mingea ajunge în afara careului printr-o pasă care ajunge la Bence Végh – portarul Hindrich apără.

Oaspeții continuă să caute golul, care să îi readucă în luptă, iar în minutul 55, Anderson Ceará trece de Keita și trimite o pasă către Dusinszki, acesta reluând dintr-un unghi dificil și mingea este peste poartă.

În minutul 65, Matei Ilie faultează și primește un cartonaș galben. FK Csíkszereda revine în joc, iar Zoltán-Efrain Bödőajunge este găsit de centrarea lui Szilard Veres, care a fost deviată de către un jucător al gazdelor și marchează cu capul un gol care a adus speranță în inima suporterilor echipei din Ciuc.

Alte schimbări au loc. În tabăra oaspeților, Szalay este înlocuit de pustiul Előd Tóth-Pál în minutul 84. În paralel, Daniel Pancu face restul de schimbări disponibile: în minutul 77, Keita se accidentează și este înlocuit de Djokovic, dar și în minutul 88 când Adrian Păun, Iacopo Cernigoi și Lorenzo Biliboc intră în locul lui Alin Fică, Louis Munteanu, respectiv Meriton Korenica.

Cordea, golgheterul CFR-ului

Ultima mare ocazie a meciului vine abia în prelungiri. Lorenzo Biliboc trimite o pasă pentru Andrei Cordea, iar acesta ajunge la minge și trimite pentru același Biliboc, care este însă faultat de către Maks Juraj Čelić, cel puțin în viziunea arbitrului care dictează lovitură de la 11 m.

Decizia arbitrului de la centru a fost analizată în camera VAR, iar centralul a fost chemat să revadă faza. Până la urmă, el rămâne la decizia inițială și acordă CFR-ului un penalty, unii zic nemeritat, deoarece în viziunea lor fundașul oaspeților a lovit mai întâi mingea și după l-a atins cu intervenția sa pe jucător, situație în care nu s-ar acorda penalty. Această decizie, face parte dintr-o serie de decizii controversate ce au loc aproape săptămânal în cadrul campionatului nostru.

În orice caz, până să se execute, Bence Végh primește un cartonaș galben pentru proteste, iar puștiul de 17 ani Daniel Brugger îl înlocuiește pe Zoltán-Efrain Bödő.

Cordea a executat foarte bine de la punctul cu var, pe jos, în partea stângă a porții adverse, păcălindu-l pe Eduard Pap care plonjase în partea dreaptă și astfel a bifat hattrick-ul și a devenit cel mai bun marcator al CFR-ului din campionat.

Meciul se încheie cu scorul de 3-1 pentru CFR Cluj, care au fost clar echipa mai bună de a lungul meciului, stând mai bine decât adversarii lor la toate capitolele.

Etapa viitoare, CFR Cluj se va deplasa la Botoșani, vineri, 19 decembrie, de la ora 20:00.

Echipele de start:

CFR Cluj: Ottó Hindrich- Viktor Kun, Sheriff Sinyan, Matei Ilie, Mário Camora (cpt.), Alin Fică (Adrian Păun, min 88), Tidiane Keita ( Damjan Ðoković, min 77), Karlo Muhar (Lindon Emërllahu, min 70), Andrei Cordea, Louis Munteanu (Iacopo Cernigoi, min 88), Meriton Korenica (Lorenzo Biliboc, min 87)
Rezerve: Rareș Gal, Octavian Vâlceanu- Marcus Coco, Aly Abeid, Anton Krešić, Lindon Emërllahu, Damjan Ðoković, Lorenzo Biliboc, Adrian Păun, Iacopo Cernigoi,Andres Șfaiț, Ciprian Deac
Antrenor: Daniel Pancu

FK Csíkszereda: Eduard Pap- Péter Gál Andrezly, Maks Juraj Čelić, Raul Palmeș, Lóránd Pászka, Bence Végh, Anderson Ceará, Szilard Veres (cpt.), Zoltán-Efrain Bödő (Daniel Brugger, min 90), Szabolcs Dusinszki (Soufiane Jebari, min 62), Szabolcs Szalay (Előd Tóth-Pál, min 84)
Rezerve: Máté Simon, Mark Karacsony- Erwin Bloj, Lorand Bencze, János Ferenczi, Attila Csűrös, Ervin Bakos, Soufiane Jebari, Daniel Brugger, Előd Tóth-Pál, Luca Novelli, Alpaf GergelyAntrenor: Robert Ilyes

Cartonașe galbene: Louis Munteanu (min 40, protest), Tidiane Keita (min 50, fault), Matei Ilie (min 65, fault), Anderson Ceará (min 79, fault), Bence Végh (min 90+5, protest)

Cronică de: Antonio Vaideanu, Student An 2, Jurnalism, UBB

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8