Baschetul feminin, pe val sub comanda grecului Giannis Koukos. „U” Cluj, la al patrulea succes consecutiv în acest sezon

Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a rennăscut în acest sezon competițional 2019-2020 sub comanda antrenorului grec Giannis Koukos, ajungând la a patra victorie consecutivă în toate competițiile.

Baschetbalistele alb-negre s-au impus luni, 4 noiembrie, în deplasare, pe terenul formației FCC Baschet Arad, scor 62-64 (8-15 / 19-18 / 21-15 / 14-16), într-un meci care a contat pentru etapa a IV-a din LNBF.

„Studentele” au avut un început entuziasmant de meci și s-au instalat la conducere pe tabelă încă din debutul partidei, dominând autoritar meciul. Primul sfert a fost un avantaj de 7 puncte pentru oaspete, care au continuat să evolueze mai bine și mai pragmatic. Scorul la pauza mare a fost 27-33, iar în partea a doua arădencele au preluat conducerea pe tabelă. Nu au reușit însă să reziste în fața unei echipe a Universității mult mai bine organizate în teren, iar cu Mariah King și Artavia Ford, în formă maximă, alb-negrele au adus a patra victorie consecutivă în toate competițiile.

Cele mai bune marcatoare al Universității Cluj au fost Mariah King, cu 21 de puncte, urmată de Artafia Ford (18 puncte), Andreea Fleser (8), Bianca Fota (6), Tunde Kilin (5), Bianca Stoica (3) și Noemi Boloni (3).

Din tabăra Aradului, cele mai bune marcatoare au fost Jefimija Karakasevic, cu 16 puncte, urmată de Adrienne Webb (13 pct), Marta Fodor (11), Brankica Hadzovic (9), Veatriki Akathiotou (9), Rita Bartok și Dora Ardelean, ambele cu două puncte.

În urma acestei victorii, „U” Cluj rămâne pe locul 2 în clasamentul Seriei Vest din LNBF, cu 7 puncte, având trei victorii și o înfrângere. Următorul meci oficial va avea loc la Satu Mare, împotriva liderului CSM, meci programat duminică, 24 noiembrie.

Universitatea Cluj a acumulat trei victorii în campionat și două în Cupa României.

Foto: Pagina oficiala U Cluj Baschet feminin

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *