Debut cu stângul după 6 luni de pauză. Potaissa Turda pierde acasă cu Gorica, după o repriză secundă modestă

Revenirea într-o competiție europeană nu a fost de bun augur pentru turdeni, care au cedat pe teren propriu, cu 24-26, împotriva croaților de la HRK Gorica. Portarul Tomislav Sladoljev a fost coșmarul românilor, cu 35% mingi apărate!

Ivan Laljek a deschis scorul după un contraatac perfect dus la capăt de croați în primul minut al partidei, dar Turda a egalat repede prin Milos Dragas, cu o pătrundere concludentă în defensiva oaspeților.

Croații s-au aflat în avantaj o singură dată după aceea în prima parte, la 1-2, prin reușita lui Dominik Gal. Potaissa a preluat conducerea partidei la 3-2, când același Dragas a finalizat, de data aceasta după un pozițional bine construit, faza terminându-se cu un șut de la 10 metri.

Prima desprindere pentru români a venit la 6-4, cu o finalizare din partea lui Răzvan Pavel de pe pivot, după ce acesta fusese găsit perfect de Mihai Rohozneanu. De altfel diferența de două goluri s-a repetat de câteva ori pe tabelă, la 7-5, 8-6 și 11-9, toate în favoarea magnificilor.

Gorica a revenit când era nevoie la un singur gol sau a egalat, în special pe faza a doua, după contraatacuri în care a dominat evident formația ardeleană în duelurile unu la unu. În schimb, Potaissa a arătat mai bine pe pozițional, cu câteva succesive duse la capăt cu succes, pentru 12-11 la pauză. În prima parte a meciului în special au existat și câteva erori neforțate de ambele tabere, văzându-se lipsa meciurilor oficiale în picioare din ultima jumătate de an.

Georgică Cântec și Cristi Ghiță au contribuit amândoi cu 3 goluri în prima parte, iar portarul Ionuț Irimuș a avut 27% procentaj al mingilor apărate (4/15). De cealaltă parte, de la Gorica s-au remarcat în mod special extrema stângă Davor Cavar (5 goluri din 7 aruncări) și portarul Tomislav Sladoljev (7 din 19 aruncări apărate, 37%).

Repriză secundă modestă pentru Potaissa

Gorica a început excelent repriza a doua, preluând din nou conducerea 12-15, cu patru goluri la rând prin Klarica și Novak (3). Pe lângă ofensiva eficientă, croații au beneficiat și de evoluția excelentă a portarului, care a blocat atacurile Potaissei în primele 7 minute ale perioadei a doua, Horațiu Gal fiind nevoit să ceară time-out.

Turdenii au fost ținuți cu un singur gol marcat în primele zece minute de la reluare, 13-16, în timp ce ofensiva croaților a arătat foarte mobilă, reușind să ducă mingea ușor în extremă, de unde a punctat Cavar de patru ori în această perioadă.

Elevii lui Horațiu Gal nu au găsit antidotul pentru atacurile Goricei, care s-a desprins pentru prima dată la patru goluri, 14-18, prin reușita lui Paolo Kraljevic (min. 44), făcându-se astfel un parțial de 7-2 pentru vizitatori.

Nici pe inferioritate numerică planul ofensiv nu a fost mai bun pentru magnifici, care au luat un nou gol pe contraatac, după o minge pierdută, pentru 15-20 (Juro Cakaric). Alexandru Ghivil a punctat la faza următoare, dar Cakaric a refăcut diferența de cinci goluri (16-21), spre nemulțumirea lui Horațiu Gal.

Au urmat cele mai bune momente din partea secundă pentru ardeleni, care cu trei goluri la rând au redus diferența, 19-21 și au prins curaj pentru atacuri mai rapide. Artizanul acestei reveniri a fost și portarul George Șelaru, cu câteva intervenții bune între buturi.

Până la final s-a menținut o diferență constantă de două-trei goluri pe tabelă pentru oaspeți, care au arătat ceva mai puternici în defensivă, secondați de evoluțiile foarte bune ale portarului Sladoljev (35% mingi apărate). S-a terminat 26-24 pentru HRK Gorica, cea care pornește cu prima șansă în returul de sâmbăta viitoare.

AHC Potaissa Turda – HRK Gorica (Croația) 24-26 (12-11)

Turda: Irimuș, Șelaru – portari; Ghiță (7 goluri), Cîntec (4), Dragas (4), Pop (2), Iancu (2), Szoke (2), Ghivil (1), Pavel (1), Lazăr (1). Antrenor: Horațiu Gal

Gorica: Sladoljev – portar; Cavar (8 goluri), Laljek (5), Klarica (3), Novak (3), Srna (2), Cakaric (2), Kraljevic (1), Bura (1), Gal (1). Antrenor: Andrija Nikolic

Arbitri: Georgi Doychinov și Yulian Goretsov (Bulgaria), delega EHF: Remus Cojocaru (România)

Foto: Facebook Potaissa Turda / ActionFoto.ro

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *